Sănătate

Consumul de cafea previne anumite boli

  • article_248986_1.jpg
 

Un român bea în medie două kilograme de cafea pe an, mai puțin decât un german, de exemplu, care bea o cantitate dublă de cafea pe an, dar mai mult decât un ungur sau un englez. Cei mai mari consumatori de cafea sunt în Finlanda, unde se consumă 11,8 kg de cafea pe cap de locuitor, potrivit unui studiu internațional. Cafeaua ajută, în unele cazuri, la prevenirea unor boli precum diabetul, cancerul de ficat, ciroza sau Parkinson. Peste 20 de studii efectuate la nivel mondial au scos la iveală faptul că, atât cafeaua simplă, cât și cea decafeinizată scad riscul de apariție a diabetului de tip II, în unele studii cu până la 50%. Totodată, cercetătorii consideră că riscul apariției de cancer la ficat scade odată cu consumul de cafea. În cazul femeilor însărcinate, părerile sunt împărțite când vine vorba de efectele nocive pe care consumul de cafeină l-ar putea avea asupra fătului. O cantitate de 200 de miligrame (cât conține o ceașcă normală de cafea), zilnic, este considerată a fi „în regulă” pentru femeile gravide. Pentru oamenii care suferă de hipertensiune, o doză mare de cafeină poate intensifica presiunea arterială. Însă cafeaua decafeinizată nu ar trebui să creeze probleme.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google