Politic

Doi brașoveni, vicepreședinți PSD la nivel național

Surprinzător, 9 dintre cei 15 vicepreședinți ai lui Ponta vin din tabăra învinsului Geonaă

  • article_248417_1.jpg
 

Senatorul brașovean („adoptat” de câțiva ani de Brașov) Titus Corlățean a devenit vicepreședinte la nivel național al Partidului Social-Democrat, în urma congresului de alegeri încheiat azi-dimineață. Și Constantin Niță, președintele filialei județene Brașov, și-a păstrat funcția de vicepreședinte al formațiunii politice. Constantin Niță a câștigat această poziție, deși a candidat ca membru al echipei propuse și susținute de Mircea Geoană, cel care a pierdut șefia partidului în favoarea lui Victor Ponta. De altfel, din vechea echipă de vicepreședinți, șase au reușit să își reconfirme funcția, după congresul de duminică: Ecaterina Andronescu, Dan Nica, Gheorghe Nichita, Ion Toma, Rodica Nassar și Constantin Niță. Cu excepția ieșeanului Nichita (755 de voturi), toți sunt catalogați drept “oamenii lui Geoană”. În total, nouă dintre cei din 15 vicepreședinți vin din tabăra învinsului. Mai mult, Ecaterina Andronescu – cu 1.070 voturi de la cei 1.700 de delegați și Nica – cu 814 voturi s-au clasat pe primele două locuri. Titus Corlățean a obținut 639 de voturi, iderul senatorilor PSD, Ion Toma, la egalitate cu șeful PSD București, Marian Vanghelie – 667 voturi; Rodica Nassar – 620; fostul ministru al IMM-urilor Constantin Niță – 617 voturi, Ion Prioteasa – 576; Robert Negoiță – 561; Ioan Calea – 538; liderul PSD Vrancea, Marian Oprișan – 520; Ioan Chelaru – 517; Valeriu Zgonea – 514; Adrian Severin – 506.

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google