Expres
Codul galben de inundații, prelungit până la ora 16.00

Hidrologii au prelungit avertizarea de cod galben de inundații și ruperi ale podurilor de gheață, în bazinele hidrografice din 11 județe din sud-estul țării. Atenționarea este valabilă până azi, la ora 16.00. Bazinele vizate sunt Vedea, Argeș, Ialomița, Buzău, Bârlad și râurile din Dobrogea. Hidrologii au mai emis avertizare pentru unii afluenți ai Bârladului, pentru Berheci și Zeletin, precum și pentru râurile aferente județelor Constanța și Tulcea. În următoarele două zile, cerul va fi mai mult noros, cu temperaturi cuprinse între -10 și 4 grade Celsius. Potrivit meteorologilor, vremea se va mai încălzi miercuri, când maximele vor atinge 8 grade Celsius.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




