Restricția de circulație pentru camioane, prelungită până luni seară

Restricția de circulație pentru mașinile de peste 3,5 tone a fost prelungită până luni seară pe mai multe drumuri naționale din județele avertizate cu cod portocaliu și cu cod galben, a anunțat Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR). Restricția a fost prelungită pe drumurile naționale din județele Giurgiu, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Galați și Ilfov până luni, la ora 20.00. Tot până luni, la ora 20.00, a fost instituită restricția de circulație pentru camioane pe drumurile naționale din județele Prahova și Vrancea. Circulația rutieră a fost închisă pe autostrada A2, între București-Lehliu, pe DN 22 Râmnicu Sărat – Brăila și pe DN 2C, Costești – Pogoanele, în județul Buzău, precum și pe DN 23B Măicănești – Ciorăști, în județul Vrancea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



