Politic

Geoană: Acuzația ANI, o sumă de erori

  • article_246339_1.jpg
 

Mircea Geoană a reacționat la acuzațiile de fals în declarații  ale Agenției Naționale de Integritate. Liderul PSD spune că nu a fost informat oficial despre finalizarea dosarului deschis de ANI, iar tranzacția imobiliară la care se face referire nu a produs și consecințe asupra cuantumului averii sale, fiind desființată printr-o rezoluție convențională, părțile fiind repuse în situația anterioară. Geoană a mai afirmat că declarațiile sale de avere au fost completate corect. În finalul comunciatului președintele PSD precizează că nu a încălcat legea, nu are nimic de ascuns și vrea ca opinia publică să fie informată corect în legătură cu această situație. Mircea Geoană consideră că „asistăm la o vendetă politică a celor care conduc astăzi România, și, mai mult decât atât, la o încercare de a interveni și de a influența rezultatul alegerilor din PSD”. Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârșirea de către senatorul Mircea Geoană, Președintele Senatului României, a infracțiunii de fals în declarații.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google