Mircea Geoană, cercetat pentru fals în declarații

Agenția Națională de Integritate a sesizat astăzi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru verificarea liderului PSD, Mircea Geoană, Președintele Senatului României, acuzat de săvârșirea infracțiunii de fals în declarații de avere. Cercetarea a fost extinsă și la soția senatorului PSD, Mihaela Geoană.
Potrivit ANI, Mircea Geoană nu a menționat sau a menționat eronat în declarațiile de avere completate și depuse în 2006 și 2008 veniturile, „bunurile proprii, comune și cele deținute în indiviziune” deținute sau realizate împreună cu familia sa.
În comunicatul ANI se afirmă:
„În urma verificărilor efectuate și a analizării informațiilor și documentelor primite de la Senatul României, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanei, Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1, Primăria Sectorului 1 – Direcția de Taxe și Impozite, Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Reglementare și Recuperare a Creanțelor , S.C. Biroul de Credite S.A., Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară precum și Oficiul Național al Registrului Comerțului, au rezultat următoarele:
1. Mircea Dan Geoană nu deține și nu a deținut calitatea de asociat/administrator în nicio societate comercială înregistrată la Registrul Comerțului;
2. Mihaela Geoană deține începând cu data de 15.03.2005, calitatea de asociat în cadrul S.C. LA MAISON CONSULTING SRL, cu o cotă de participare de 30% și S.C. TOPCONT INVEST SRL, având în prezent o cotă de participare de 80%;
3. Mircea Dan Geoană deține un cont la „Banca Comercială Română”, sucursala Izvor precum și un cont la „Banc Post” SA;
4. Mihaela Geoană deține conturi la „HVB Bank Romania” SA, „Unicredit Ţiriac Bank”, sucursala Izvor, București, „BRD Groupe Societe Generale” SA București, „CEC Bank” SA și la „Banc Post” SA, sucursala Floreasca;
5. Mircea Dan Geoană a realizat începând cu anul 2004, venituri nete după cum urmează: în anul 2004 – din salarii 4.742.319 lei (rol) de la angajator „Senatul României” și venituri din salarii 346.623.272 lei (rol) de la angajator „Ministerul Afecerilor Externe”; în anul 2005 – venituri din salarii 48.096 lei (ron) de la angajator „Senatul României”; în anul 2008 – venituri din salarii 73.488 lei de la de la angajator „Senatul României”; pentru anii 2006, 2007 și 2009 Mircea Dan Geoană nu figurează cu venituri declarate și înregistrate
6. Mihaela Geoană a realizat începând cu anul 2004 următoarele venituri nete: în anul 2004 – venituri din salarii 42.143.700 lei (rol) de la angajator „Institutul de Administrație Publică și a Afacerilor din București” și din drept de proprietate intelectuală suma brută de 118.458.376 lei de la „Castel Film” SRL; în anul 2005 – venituri din salarii 415 lei (ron) de la angajator „Institutul de Administrație Publică și a Afacerilor din București”; în anul 2006 – venituri din salarii 15.885 lei de la de la angajator „Renașterea SRL”; în anul 2007 – venituri din salarii 27.300 lei de la de la angajator „Renașterea SRL, venituri din drept de proprietate intelectuală suma brută 1.899 lei de la „Castel Film” SRL și venituri din dividende în suma de 190.400 lei de la plătitorul „Topcont Invest” SRL; în anul 2008 – venituri din salarii 28.872 lei de la de la angajator „Renașterea” SRL; pentru anul 2009 Mihaela Geoană nu figurează cu venituri declarate și înregistrate.
7. Mircea Dan Geoană a menționat în declarația de avere aferentă anului fiscal 2007 (datată 16.06.2008), că soția sa, Mihaela Geoană a încasat dividende de la „Topcont Invest SRL”, în cuantum de 100.000 RON. Rezultă astfel o diferentă de 90.400 lei pe care domnul GEOANĂ MIRCEA DAN nu a menționat-o în declarația de avere, deși avea această obligație legală.
8. Mihaela Geoană a figurat înscrisă în cartea funciară cu o cotă indiviză de 70% din 17 loturi de teren scoase din circuitul agricol situate în intravilanul Municipiului București, sector 1 și cu imobilul situat în București, str. Uruguay, sector 1; cota de 70% din cele 17 loturi de teren situate în intravilanul Municipiului București, sector 1, în suprafață totală de 9.955,55 mp, a fost dobândită de către doamna GEOANĂ MIHAELA la data de 22.09.2005, conform contractului de vânzare cumpărare, de la Barba Octavian Vasile și Barba Elena Nicoleta; prețul convenit al vânzării a fost de 48.300 Euro, a fost achitat integral la data de 22.09.2005, data autentificării contractului terenul a fost achiziționat cu un preț mult subevaluat față de prețul real practicat pe piața imobiliară pe parcursul anului 2005 (anul realizării tranzacției); calculând valoarea reală a parcelelor de teren achiziționate de către doamna GEOANĂ MIHAELA raportat la valoarea orientativă de 100 euro/mp, aplicabilă unei zone „relativ apropiate”, rezultă suma de 696.888 euro, valoare mai mare de aproximatriv 14 ori decăt suma plătită pentru achiziționarea cotei de 70% din 9.955,55 mp. (6.968,88 mp.); la data de 17.01.2006, Mihaela Geaonă, a reintrat în posesia prețului plătit (48.300 Euro), iar domnul Barba Octavian Vasile, în posesia cotei de 70% din cele 17 loturi de teren intravilan, ca urmare a rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare prin convenție autentificată între cele două părți. Acest teren nu a fost înscris în declarațiile de avere completate și depuse de către Mircea Geoană.
9. suma de 48.300 Euro constituie venit realizat pe parcursul anului 2006, însă aceasta nu a fost înscrisă de Mircea Geoană în declarația de avere datată 26.12.2006, completată și depusă în calitate de senator.
Reprezentantul legal al lui Mircea Geoană a depus la dosarul cauzei, la data de 25.08.2009, un set de documente (antecontract de vânzare-cumpărare încheiat între „S.C. Cefin Real Estate Residence S.R.L.” în calitate de promitent-vânzător și doamna GEOANĂ MIHAELA, în calitate de promitent-cumpărător, datat 21.11.2005, având ca obiect un apartament într-un imobil ce urmează a fi construit în București; un extras de cont pentru perioada 20 martie 2006 – 03 noiembrie 2008, eliberat de „Bancpost S.A.”; o copie a unei adeverințe eliberate de „BRD Groupe Societe Generale” doamnei Mihaela Geoană și un extras de cont eliberat de „Bancpost S.A.” sucursala Titan care nu prezintă ștampila unității bancare sau semnătura reprezentantului acesteia) în scopul clarificării unora dintre aspectele care fac obiectul dosarului de investigație.
În urma analizării documentelor depuse s-a constatat că antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat de „Cefin Real Estate Residence S.R.L.” și doamna Mihaela Geaonă (în calitate de promitent-cumpărător cât și în calitate de reprezentant al promitentului-vânzător) în vederea achiziționării unui apartament și a două locuri de parcare, în valoare de 733.000 Euro, nu conține o încheiere notarială de autentificare sau o dată certă, putând fi redactat și antedatat oricând.
Deoarece în proporție de 100% off-shore-ul luxemburghez „6A Investment SA” deține părțile sociale ale S.C. „Cefin Real Estate Residence S.R.L.” nu au putut fi obținute mai multe informații urmând ca organele de urmărire penală să efectueze verificări”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




