Politic

Eugen Nicolăescu, cercetat pentru fals în declarația de avere

  • article_245988_1.jpg
 

Agenția Națională de Integritate a sesizat astăzi Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru verificarea deputatului PNL Eugen Nicolăescu, acuzat de fals în declarațiile de avere. Ancheta se referă la un cont bancar nedeclarat, pe care parlamentarul PNL l-a folosit pentru plata unor materiale promoționale în timpul campaniei pentru alegerile parlamentare din 2008.
ANI s-a sesizat în urma publicării în presă a articolului „Eugen Nicolăescu (deputat PNL): «Eu, personal, nu am luat nimic acasă»”, care făcea referire la o posibilă nerespectare de către deputat a dispozițiilor legale pentru completarea declarațiilor de avere. În urma verificărilor s-a constat că Nicolăescu, aflat la al treilea mandat succesiv de deputat, fost ministru al Sănătății, a deținut în perioada 2005-2008 conturi bancare la BCR, Raiffeisen Bank și Bancpost. Extrasele de cont au confirmat faptul că, în perioada 30 octombrie – 15 decembrie 2008, în contul deschis la BCR a fost depusă suma de 174.200 de lei, utilizată integral pentru plata unor materiale promoționale. Nicolăescu nu a menționat în declarația de avere sumele rulate prin contul bancar deschis pe numele său la BCR, a precizat ANI.
Având în vedere faptul că situația patrimonială reală a lui Eugen Nicolăescu nu este corect reflectată în declarația de avere depusă la data de 03.06.2009, s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google