112

Obezii vor plăti dublu pentru un bilet de avion

  • article_245459_1.jpg
 

Persoanele care suferă de obezitate vor trebui să plătească în curând aproape dublu pentru un bilet de zbor al companiei Air France-KLM, dacă se constată că nu încap într-un singur scaun din avion. Anunțul a fost făcut de compania aeronautică. Această măsura va intra în vigoare pentru toate zborurile începând cu 1 aprilie 2010. Obezii urmează să plătească 75% din prețul unui al doilea loc, sumă care se adaugă prețului inițial pentru un loc ocupat. Decizia a fost luată din motive de „securitate”, conform unui purtător de cuvânt al companiei. În cazul în care nu vor fi ocupate toate locurile din avion, persoanele supraponderale vor primi înapoi banii plătiți suplimentar.
În Brazilia s-au instalat, la metrou, scaune speciale pentru persoanele supraponderale.Totuși, în loc sa profite de facilitatea oferită, obezii refuză să se așeze pe locurile destinate, de jenă, relatează The Telegraph.Decizia de a instala scaune duble, care pot fi ocupate fără probleme de persoane de peste 250 de kilograme, vine în contextul în care autoritățile fac eforturi pentru a convinge populația să folosească transportul public.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google