Crin Antonescu: Honorius Prigoană e superior altor progenituri din PDL, precum EBA

Liderul liberal Crin Antonescu a declarat astăzi că fiul lui Silviu Prigoană, Honorius, recent candidat la alegerile din Colegiul 1 al Capitalei, este „mai rezonabil și onorabil decât alte progenituri din PDL”, fiind „superior” Elenei Băsescu. Antonescu a precizat însă că a fost deranjat de pretenția lui Honorius Prigoană de a candida. Declarația lui Antonescu a fost o replică la acuzația lui Silviu Prigoană, care spusese că asgiurarea unui loc eligibil la europarlamentare din partea PNL pentru Adina Vălean este o dovadă a nepotismului lui Antonescu. În replică, președintele PNL a precizat că soția sa realizase, la momentul includerii pe lista de candidați, „mai mult decât au făcut jumătate din eurodeputații PDL”. El a spus că nu știe ce realizări au europarlamentarii „cârdași de-ai lui Prigoană”, precum Thoedor Stolojan și Cristian Preda, dar a susținut că nu l-a acuzat pe Silviu Prigoană de nepotism.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




