Cum s-a ajuns la numărul de 100.000 de disponibilizați

Potrivit ministrului Muncii, Mihai Șeitan, numărul de 100.000 de persoane care trebuie disponibilizate în acest an nu este bătut în cuie, fiind numai o „evaluare”. La discuțiile de anul trecut cu FMI nu s-a precizat un număr de disponibilizați, ci s-a stabilit reducerea cheltuielilor de personal bugetar, a spus Șeitan. El a explicat pentru Gândul cum s-a ajuns la această cifră: „Ministerul Finanțelor a adunat toate salariile aprobate pentru anul 2010 și a ajuns la o anumită sumă. Suma a fost împărțită la salariul mediu pe economie și a obținut un număr de oameni. Din acesta scad numărul celor angajați și rezultă o diferență, „oameni medii”, ca să zic așa”. Ministrul a spus că ordonatorii de credite vor primi un fond de salarii în care trebuie să se încadreze. Felul cum o fac, este problema lor. „Dacă am într-o structură niște oameni cu salarii mai mari și nu-s competenți, dau doi-trei afară și îi păstrez pe cei cu salarii mai mici și care te pot ajuta mai mult. Eu așa voi face. Prefer să dau unul din acesta afară și să țin cinci din ceilalți, cu salarii mai mici”, este, în opinia ministrului, o metodă de a reduce cheltuielile de personal.
Ministrul Finanțelor, Sebastian Vlădescu, a anunțat, ieri, existența unui program guvernamental care prevede circa 100.000 de disponibilizări în acest an.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




