Politic
O nouă conducere la Consiliul Superior al Magistraturii

Judecătoarea Florica Bejinaru, de la Tribunalul Mehedinți, a fost aleasă, ieri, cu majoritate de voturi, președinte al Consiliului Superior al Magistraturii. Pentru această funcție au mai candidat Ana Lăbuș, de la Tribunalul Iași și Liviu Dăscălescu, procuror general adjunct al Parchetului Curții de Apel București. Procurorul Grațiana Isac a fost aleasă, cu majoritate de voturi, în funcția de vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii. Ea a mai ocupat această poziție în 2008. Președintele și vicepreședintele CSM, aleși dintre membrii Consiliului, dețin un mandat de un an.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




