Lifestyle

Paris Hilton, concediată din cauza cântăreței Mariah Carey

  • article_244588_1.jpg
 

Paris Hilton a fost concediată din cauza cântăreței Mariah Carey, care nu a dorit să apară alături de ea într-un videoclip al prințului Azim din Brunei. Potrivit presei britanice, Mariah Carey a fost furioasă atunci când a aflat că Paris Hilton a fost și ea invitată să participe la filmările pentru un videoclip și i-a cerut prințului să aleagă între ea și moștenitoarea imperiului Hilton. Cântăreața americană în vârstă de 40 de ani urmează să apară în videoclipul ce va însoți lansarea următorului single al prințului Azim, în vârstă de 27 de ani. Fiul sultanului din Brunei, a dorit să sporească șansele la succes ale viitorului său material discrografic prin includerea ambelor celebrități americane în acel videoclip. Diva pop și prințul arab sunt prieteni de mai mulți ani.
De curând, Mariah Carey a avut nevoie de ajutorul soțului ei, Nick Cannon, în timpul galei People’s Choice, după ce rochia pe care o purta s-a desfăcut în partea din spate. Cântăreața a primit în cadrul acestei gale titlul de artista R&B preferată a anului 2009.
Cu câteva zile înainte, Mariah Carey a fost implicată într-un alt incident. Prezentă la Palm Springs, în timpul Festivalului de Film din localitate, diva americană a trebuit să susțină un mic discurs după ce a primit un premiu, însă nu a reușit să rostească decât o frază confuză, la sfârșitul căreia a mărturisit că era beată.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google