S-a inaugurat cea mai înaltă clădire din lume

În urmă cu puțin timp, la Dubai a avut loc inaugurarea cele mai înalte clădiri din lume. Inaugurarea a fost oficiată de șeicul Mohammed bin Rashid, conducătorul emiratului. Denumit Burj, turnul are peste 800 de metri înălțime. Este atât de înalt încăt se spune că poate fi văzut de la 95 de kilometri distanță. Are 57 de lifturi, peste 1.000 de apartamente, 49 de etaje de birouri, parcuri și un hotel. Temperatura exterioară este cu 8 grade celsius mai scăzută la vârf decât la baza sa. Designul în formă de „Y” al clădirii, realizat de arhitectul Adrian Smith, a fost utilizat pentru a susține structura turnului, care se îngustează pe măsură ce avansează în înălțime. În partea superioară, clădirea se transformă într-o structură din oțel finalizată cu o spirală imensă. Valoarea construcției, care a început în 2004, este estimată la peste un miliard de dolari. Până în prezent, cea mai înaltă clădire din lume era Taipei 101 care măsura peste 500 de metri.
În cei cinci ani de lucrări, piața imobiliară din Dubai a trecut de la cea mai performantă din lume la cea mai sever afectată de criză. Datoriile uriașe contractate de emirat au adus companiile de stat și guvernul în pragul incapacității de plată. Dubaiul a fost salvat în decembrie printr-un împrumut de urgență de 10 miliarde de dolari acordat de Abu Dhabi.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




