Alianta s-ar putea rupe in urmatoarele doua luni

Neintelegerile dintre PNL si PD se vor transforma intr-un razboi, iar Alianta s-ar putea rupe in urmatoarele doua luni, daca cele doua partide nu vor face ceva concret in privinta fuziunii, a declarat ieri fostul lider al PNL, Valeriu Stoica. In opinia lui Stoica, proiectul fuziunii PNL-PD pare sa fie ratat, iar neintelegerile din Alianta au aparut mai curand decat se preconizase anul trecut. Alianta poate continua neintelegerile si se va rupe sau va incerca sa regaseasca o cale a unitatii pentru a functiona Guvernul , a apreciat Stoica. Fostul presedinte liberal considera ca Executivul nu are o baza solida si constanta de putere. Liderii PNL-PD trebuie sa inteleaga ca Alianta poate repeta experienta CDR , a avertizat Stoica, in cadrul unei dezbateri la care au participat si reprezentanti ai actualei puteri. Stoica a afirmat ca la inceputul acestui an, imediat dupa alegeri, liberalii s-au crezut superiori democratilor si au afirmat ca PNL poate absorbi PD. In prezent, PD are periculoasa iluzie ca va putea castiga singur alegerile urmatoare. Declararea publica a unei astfel de intentii este neinspirata, nefericita si reprezinta un adio adresat PNL , a apreciat Stoica. El crede ca este exclus ca PD sa castige singur urmatoarele alegeri. PNL si PD par sa aiba o strategie comuna a despartirii , a subliniat fostul presedinte liberal. In opinia lui Stoica, actuala strategie a PNL va duce partidul la sase-opt la suta, din cauza unei fidelitati prost intelese fata de liberalism . Este de neinteles de ce a lasat PNL spatiul de centru-dreapta liber pentru PD. Aceste greseli trebuie urgent reparate prin negocieri ale liderilor PNL cu PPCD si PPE pentru trecerea partidului la curentul popular , a mai spus Stoica. El a mai spus ca nu a inteles atitudinea premierului Tariceanu, care la Congresul PD a vorbit despre fuziune, iar o zi mai tarziu, la Alba Iulia, i-a permis lui Ludovic Orban sa atace PD.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




