N.V. Popa a cerut recuzarea Curtii de Onoare si Arbitraj din PNL Brasov

Membrii Curtii de Onoare si Arbitraj din PNL Brasov, respectiv Paul Becheanu, Gabriela Ungureanu si Bartolomeu Orfanu, n-au mai judecat miercuri seara contestatia formulata de liderul filialei, senatorul N.V. Popa, impotriva manierei in care s-au desfasurat alegerile la Organizatia municipala. Reamintim ca la vremea respectiva, atat N.V. Popa, cat si deputatul Ioan Ghise au sustinut ca alegerile la municipiu au fost fraudate. Surse din PNL Brasov ne-au declarat ca N.V. Popa a cerut recuzarea celor trei membri ai Curtii de Onoare si Arbitraj, dar chiar si asa judecata nu s-ar mai fi putut face, deoarece Bartolomeu Orfanu a anuntat ca se retrage din for. In cazul Gabrielei Ungureanu, in cererea de recuzare se spune ca este angajata in Consiliul Judetean Brasov, prezidat de Aristotel Cancescu, contracandidatul lui N.V. Popa la sefia filialei liberale, iar in privinta lui Becheanu s-a motivat ca acesta a fost ales intr-o sedinta contestata. Astfel, contestatia privind alegerile de la municipiu va ajunge la instanta superioara, de la Bucuresti. Contactat telefonic, N.V. Popa a refuzat sa faca orice fel de declaratie, argumentand ca mi s-a interzis ca pana la alegerile din organizatia judeteana sa mai fac orice comentariu pe tema evenimentelor si a deciziilor de partid . Aceleasi motive le-a invocat si Gabriela Ungureanu, cand i-am solicitat sa ne ofere cateva informatii despre situatia creata. Orfanu si Becheanu n-au putut fi contactati, avand telefoanele inchise. (C.D.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




