Expres

Locatarii unui bloc de pe strada Zizinului sunt “obligati” sa stea in mizerie

  • logomytex.png
 

Marinela DEBU

Subsolul unui bloc de garsoniere de pe strada Ziznului este de aproape un an plin de mal aproape incontinuu. Problemele locatarilor sunt cauzate de o gura de canalizare care la fiecare ploaie torentiala se umple. Apa plina cu tot felul de mizerii se revarsa in subsol prin gurile de aerisire ale acestuia. La fiecare ploaie mai puternica in jurul blocului se pot vedea plutind tot felul de mizerii. Presedintele Asociatiei de proprietari Pescarusului 148 , din care face parte blocul, Cristi Albulescu, spune ca a facut nenumarate demersuri pentru solutionarea problemei, dar eforturile au fost zadarnice. Aici, langa blocul nostru, este o gura de canal care vine dinspre Sacele. Din ea se trageau doua bifurcatii: una o lua inspre caminul nostru, iar cealalta spre Carfil. Anul trecut, teava dinspre Carfil a fost astupata, deoarece ei aveau foarte multe probleme. De atunci, practic au inceput necazurile pentru noi. De fiecare data cand ploua, apa este aruncata in afara si in jurul blocului nu se mai poate merge decat cu cizme. La iesirea din bloc apa ajunge de obicei pana la a doua treapta , ne-a declarat Cristi Albulescu.
Urmele apei se mai pot vedea inca in jurul blocului, iar locatarii cred ca structura de rezistenta a fost avariata din cauza apei. Malul se poate observa pe margine, iar un miros greu se simte in aer. La subsol, mirosul respingator devine si mai pregnant. Presdintele asociatiei povesteste ca sobolanii si-au gasit aici un loc foarte bun de supravietuire. Seara mai ies in jurul blocului unde pot fi vazuti cu usurinta. In plus, avem tot felul de ganganii in casa si foarte multi tantari. Nu stim pe cine sa mai sensibilizam, ca tot ce se intampla nu este din vina noastra. De cate ori ii chemam pe cei de la Compania Apa ne raspund, dar vin dupa doua-trei zile cu vidanja, scot apa cu mizerie de aici si apoi istoria se repeta. Degeaba vin sa scoata apa cu mizerie de fiecare data, daca nu rezolva problema. Pe noi nu ajuta cu nimic pentru ca subsolul este tot timpul mizerabil. A devenit un adevarat focar de infectie. Ne este teama ca structura de rezistenta va ceda de atata umezeala , mai adauga presedintele asociatiei. Acesta a adaugat ca locatarii au strans bani pentru schimbarea tevilor de la subsol, dar ca nu pot sa faca nimic pentru ca nu au cum sa intre decat in cizme, iar un instalator nu ar accepta sa lucreze in conditiile si mirosul de la subsolul respectivului bloc. Daca ar fi in raspunderea noastra si canalizarea din jurul blocului, cu siguranta am gasi o solutie sa rezolvam problema, dar nu putem da banii pe un lucru care nu este al nostru. In plus prin contractul incheiat in luna martie a acestui an au obligatia de a asigura functionarea retelei de canalizare la parametri proiectati. Ar trebui sa vina la interventie in maximum 24 de ore, conform aceluiasi contract , a mai adaugat Cristi Albulescu.
Solutie temporara
Directorul tehnic al Companiei Apa, Ilie Balan, ne-a declarat ca problema se va rezolva definitiv in iunie anul viitor, cand se vor definitiva lucrarile la Colectorul I care pleaca de langa Timis Triaj, va trece pe langa vechea groapa de gunoi a orasului dinspre Zizin si va ajunge la statia de epurare. Investitia, care a fost estimata la aproximativ 9 milioane de euro, este realizata prin BERD si va asigura preluarea apei pluviale care vine dinspre Sacele si dintr-o parte a zonelor din Brasov. Balan a spus ca oricum asociatiile de proprietari ar trebui sa-si monteze imediat dupa caminul de la intrare in bloc (in zona de delimitare a retelei o clapa de retinere pe racordul interior care are rolul de a stopa patrunderea apei din strada in subsolul blocului. Totusi, pentru ca locatarii sa nu mai aiba de suferit la urmatoarea ploaie se va lua o masura de urgenta. Noi cunoastem situatia de acolo, dar atunci cand am luat decizia sa astupam acea teava dinspre Carfil am facut-o fiindca am fost nevoiti. Cei de la SEGA nu ne mai dadeau voie ca apa din canalizare sa se reverse in Timis. Inca de astazi (n.r. ieri) o echipa a Companiei Apa se afla la fata locului pentru a monta o teava care va prelua surplusul de apa care vine dinspre Sacele dupa fiecare ploaie mai puternica. Speram ca pana maine vom rezolva problema, pentru ca suntem constienti si noi ca dupa fiecare ploaie locatarii au de suferit , ne-a spus Adi Pintilie, adjunctul sefului sectiei Apa-Canal. Acesta a mai adaugat ca tot malul din subsolul blocului va fi evacuat tot in aceste zile pentru ca locatarii sa-si poata efectua lucrarile si sa nu mai fie nevoiti sa suporte mirosurile neplacute.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google