Expres

CONSECVENT – Premierul Calin Popescu Tariceanu isi mentine decizia de a demisiona

  • logomytex.png
 

Premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat ieri ca isi mentine decizia de a demisiona, deoarece nici una dintre cele trei conditii pe care le-a pus cu o zi in urma nu au fost indeplinite, iar motivele pentru care si-a anuntat demisia raman in continuare valabile. Tariceanu a precizat ca procedurile pentru alegerile anticipate vor demara luni, dupa ce se va intoarce din vizita la Bruxelles. Premierul a apreciat ca votul din plenul Parlamentului asupra prevederilor declarate neconstitutionale din pachetul de legi vizand reforma justitiei a demonstrat ca nu exista nici vointa suficienta pentru promovarea acestui proces pana la capat, nici majoritatea necesara sustinerii masurilor necesare pentru UE. El a aratat ca, personal, si-a manifestat toata disponibilitatea in discutiile pe aceasta tema, iar colegii sai din cadrul comisiilor parlamentare au dovedit flexibilitate si dorinta pentru identificarea unei solutii de compromis. Exista insa o limita (…). Sunt extrem de dezamagit de rezultatul votului si constat ca se doreste in continuare mentinerea unor privilegii si a unor structuri care si-au dovedit ineficienta la nivelul justitiei (…). Nu pot sa tolerez o astfel de situatie, nu vreau sa fiu partas la procesul prin care poporul roman, poporul meu este condamnat la coruptie, saracie si izolare , a spus Tariceanu. In aceste conditii si constatand ca nici una dintre cele trei conditii pe care le-a pus cu o zi in urma nu au fost indeplinite, Tariceanu a precizat ca motivele pentru care si-a anuntat demisia raman in continuare valabile, urmand ca procedurile pentru alegerile anticipate sa inceapa luni, dupa ce se va intoarce din vizita la Bruxelles.

Basescu: Atitudinea premierului este justificata
Presedintele Traian Basescu apreciaza ca atitudinea premierului Calin Popescu Tariceanu de a-si mentine decizia privind demisia e justificata, intrucat in Parlament nu s-a gasit o formula pentru promovarea articolelor din legea justitiei necesare pentru o reformare profunda a justitiei . In aceste conditii, presedintele Romaniei considera ca atitudinea premierului Calin Popescu Tariceanu este justificata, avand in vedere angajamentul politic de a face institutiile statului sa functioneze, justitia fiind o putere fundamentala in stat , se arata intr-un comunicat remis ieri de Biroul de presa al Presedintiei.
Alianta a discutat miscarile pentru anticipate
Liderul deputatilor PD Cristian Radulescu a declarat ieri ca, in cadrul Aliantei PNL-PD, s-au discutat miscarile care trebuie facute pentru declansarea alegerilor anticipate, acestea fiind imperios necesare, deoarece in actualul Parlament nu se mai pot degaja formule majoritare sanatoase . Referindu-se la faptul ca actualii parteneri de guvernare ai Aliantei – UDMR si PC – se opun organizarii de alegeri anticipate, Radulescu a declarat ca aceasta decizie priveste cele doua partide.

Iliescu: Demisia nu inseamna alegeri anticipate
Decizia premierului Calin Popescu Tariceanu de a demisiona il priveste. Este o hotarare personala de a iesi dintr-o situatie incomoda. Insa aceasta demisie nu inseamna declansarea alegerilor anticipate. Pot fi gasite alte solutii pentru rezolvarea acestei crize politice. Nu cred ca trebuie conectate intre ele toate aceste evenimente. Astazi, toate partidele politice din Parlament au facut un efort conjugat de a gasi o formula de iesire din situatie .

Geoana: Tariceanu este practic victima unui scenariu
Primul-ministru Calin Popescu Tariceanu este practic victima unui scenariu unde el a fost doar partas. Consider ca, in tot acest joc, Tariceanu a fost lasat in offside de partidele din coalitie, iar, acum, din onoare, a vrut sa faca acest gest, de a demisiona. Prin tot acest haos si PNL a fost afectat si si-a pierdut din credibilitate. Ceea ce a votat miercuri Parlamentul a reprezentat esecul unui scenariu politic, gasirea unui pretext politic pentru crearea unei crize majore.

Verestoy Attila: Asteptam o formula noua de guvernare
Nu e prima oara cand un prim ministru demisioneaza. Noi consideram ca nu alegerile anticipate reprezinta unica solutie. Acceptam si am aratat acest lucru de 15 ani incoace, ca dorim reforma in justitie. Noi asteptam sa gasim o formula noua de guvernare. Deocamdata, suntem intr-o Alianta, iar protocolul nu a fost rupt .


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google