112

Brasoveanul Radu Nemo are peste 500 de casete

  • logomytex.png
 

Daca a fost nevoie sa achizitioneze un film romanesc pe care nu-l avea, nimic nu i-a stat in cale pentru a intra in posesia lui. Daca a trebuit, si-a facut rost tocmai din SUA sau Germania. A asteptat chiar saptamani pentru asta. Au fost momente cand a fost si amagit de cei ce ii promiteau ca-i trimit filmele. La doar 18 ani, brasoveanul Radu Cristian Nemo este, din punctul de vedere al specialistilor in domeniu, cel mai mare colectionar de filme romanesti din tara. Are mai mult de 500 de filme si peste 200 de afise vechi, pe care le pastreaza cu mare grija. „Baltagul”, „Nea Marin miliardar”, „BD”, „Margelatul”, „Ardelenii”, „Bobocii”, „Toate panzele sus”, „Osanda”, „Orient Expres” sau „Moartea domnului Lazarescu” sunt doar cateva din numele filmelor de succes care ii completeaza colectia. Nici pozele cu actorii sau regizorii celebri din Romania nu sunt o noutate pentru impatimitul colectionar.

Portretul unicat al lui Toma Caragiu
Radu Nemo este, in prezent, elev la Colegiul National „Andrei Saguna”, la profilul matematica-informatica. Si-a inceput pasiunea acum trei ani, cand dadea examenul de capacitate si nu se intelegea prea bine cu lectura. Vizionarea de filme romanesti i-a folosit la scoala, pentru romanele pe care le avea de studiat. Nu se gandea, atunci, ca, vreodata, ecranizarile pot „avea un impact atat de mare” pentru el: „Intr-o seara am vazut un film romanesc la televizor, care imi era folositor si la scoala, si am ramas impresionat. Astfel, am inceput sa urmaresc si alte filme. Dupa care mi-am facut propria colectie. Cand am reusit sa strang primele 100 de filme romanesti, mi-am spus ca sigur nu voi ajunge la 200… E prea greu. Dar si daca voi ajunge, voi fi cel mai mare. In momentul in care am colectionat 200, parca eram unic in lume. Cam aceleasi ganduri le am si acum. Suna ca o utopie sa ai o colectie de peste 500 de filme, doar romanesti”. Vizitandu-i camera, parca ne-am trezit intr-un studio cinematografic. De jur imprejur, peretii sunt tapetati cu pozele unde apare Radu si cunoscuti actori romani ori afisele care au facut publicitate unor filme. „Radu Beligan, Mircea Albulescu, Gheorghe Dinica, Ileana Stana Ionescu, Jean Constantin, Stefan Iordache, Marin Moraru, Sergiu Nicolaescu, cu toti am poze”, se mandreste tanarul brasovean. Pe tavan sunt lipite biletele cu numele filmelor aflate in colectia lui Radu Nemo. Cum intri, pe partea dreapta, pe un perete, pe o panza veche, se afla portretul, in original, al lui Toma Caragiu. Este unic in tara.

„Haplea”, cea mai veche pelicula
Pentru a avea o evidenta a filmelor din colectie, tanarul si-a creat propria arhiva. CD-urile, DVD-urile si casetele video sunt atent aranjate in mai multe cutii, in ordine alfabetica. „Am inceput sa-mi fac o lista de inventar imediat dupa ce am intrat in posesia primelor 10 pelicule. Lista crestea in fiecare zi cu cate doua-trei filme. Primul film in posesia caruia am intrat a fost seria «Comisarul Moldovan», pe care am primit-o tocmai de la un colectionar de filme straine”, ne-a povestit Radu Nemo, sustinand ca a trecut prin multe peripetii pentru a-si mari colectia: „Desigur ca am facut si anumite lucruri care nu mi s-au parut firesti, insa m-au ajutat. Imi aduc aminte ca am facut rost de seria «Toate panzele sus», varianta TV, din 1980. Aceasta era prezentata in 12 parti, insa, practic, reprezenta acelasi film. La unul dintre schimburile pe care le-am facut, am dat un singur film, in schimbul a 12 diferite”. Cel mai vechi film din colectia brasoveanului este „Haplea”, care dateaza din 1928 si este o ecranizare a unei animatii. Cel mai nou este „Moartea domnului Lazarescu”, film premiat anul acesta la Cannes. La premiera din Romania, organizata la Cluj, Radu Nemo a reprezentat „Transilvania Expres” in calitate de ziarist: „Intr-o sala micuta, neincapatoare, ne aflam 1.200 de persoane. Atmosfera a fost extraordinara. In timpul spectacolului am stat langa Dorel Visan, insa era plin de celebritati”.

Poza „in genunchi”
Filmul pe care il indrageste cel mai mult este „Osanda”. Din acesta, Radu a invatat ca „nimic nu e mai greu in viata decat momentul mortii”. Nimic nu a fost mai captivant in toata aceasta actiune de colectionare a fimelor romanesti decat momentele cand Radu a incercat sa-i convinga pe actori sa faca poze cu el. Chiar a „ingenunchiat” pentru a-si indeplini telul: „Stefan Iordache, spre exemplu, cand i-am cerut sa fie de acord sa faca o poza cu mine, mi-a spus ca nu-l lasa impresarul. Apoi, ca nu se poate ridica de pe scaun. In acel moment, i-am replicat ca nu este nici o problema, ma pot aseza in genunchi si putem face poza. Asa s-a si intamplat. Cand trebuia sa fac o fotografie cu Horatiu Malaele, am ramas fara baterii la aparat. La Sergiu Nicolaescu nu ieseau pozele, pentru ca ori trecea cineva prin fata aparatului si cadrul se strica, ori era «ceata». Am facut patru poze, dintre care ultima a fost cea mai reusita”.

Cariera in actorie?
Pasiunea pentru filmele romanesti i-a oferit ocazia lui Radu Nemo sa intre si in lumea teatrului. Pe Dorel Visan, de pilda, l-a invitat chiar la el acasa, sa-i prezinte colectia. Regizorul a primit cu bucurie invitatia: „Am facut schimb de numere de telefoane si m-a intrebat cum ma cheama, pentru a ma putea inregistra in memoria telefonica. A spus ca, daca va avea drum prin Brasov, va veni si la mine. Regret ca nu l-am invitat si pe Sergiu Nicolaescu la mine, insa i-am amintit despre colectie”. Tanarul se gandeste chiar sa urmeze si o cariera in domeniul teatrului: „Cand i-am spus lui Stefan Iordache ca vreau sa dau la «Teatru», mi-a replicat ca ma gandesc la prostii, iar Gheorghe Dinica a inceput sa rada. Prea putini m-au incurajat sa fac acest pas”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google