Expres

Scrisoarea cititorului – Ziua Aviatiei Romane – 20 iulie

  • logomytex.png
 

Existenta unui popor – continuitatea lui – are la baza traditia, obiceiuri, credinte transmise din tata-n fiu, din mosi-stramosi, toate legate de pamantul din care s-au nascut si s-au hranit.
Toate armele din armata romana, si nu numai, au in mod traditional – ca patron – cate un sfant. Aviatia are radacinile ei, ce nu se intind mai mult de un secol. Peste putin timp se va sarbatori un secol de cand Traian Vuia a ridicat de pe pamant, cu mijloace proprii la bord, un aparat mai greu decat aerul. Apoi au venit Vlaicu si Coanda cu inovatii in arta zborului, ca o noutate si un act de curaj. De aceasta noua meserie s-au legat primii zburatori romani, brevetati in anul 1911, in luna iulie: Stefan Protopopescu, Mircea Zorileanu, Gh. Negrescu si Nicolae Capsa.
Noua arta a zborului avea nevoie de un patron spiritual, care sa o reprezinte si sa o sprijine, acesta a fost Sf. Ilie, apropiat de zilele in care au fost brevetati primii piloti. Acest „patron” a fost respectat si sarbatorit an de an in ziua de 20 iulie, devenind ZIUA AVIATIEI ROMANE.
Astazi, aviatorii nostri zboara pe aparate moderne, negandite acum un secol, asa cum nu putem sti pe ce se va zbura peste un secol, caci schimbarile si progresul au astazi o viteza nebanuita.
La 27 septembrie 1910, Vlaicu a zburat la manevrele armatei romane intre Piatra-Olt si Slatina la inaltimea de 500 m, in prezenta viitorilor regi, Ferdinand I si Carol al II-lea, si a comandamentului armatei romane.
Amintim ca prima jertfa a aviatiei romane a fost locotenentul Gh. Caranda in 20 iunie 1912, din cauza pierderii de viteza. A doua a fost Aurel Vlaicu, in 13 septembrie 1913, in incercarea de a trece Carpatii in mod simbolic. Cauza accidentului nu a putut fi stabilita.
In primul si in al doilea razboi mondial, aviatia romana a avut pierderi insemnate de vieti omenesti, dar cu toate acestea, aviatia romana nu a disparut. Ea se ridica la cele mai inalte cote, continuandu-si ascensiunea.
Asfel, in 1920 s-a infiintat la Medias Scoala de Maistrii pentru aviatie. La 1 ianuarie 1921 apare primul numar al revistei „Aeronautica Romana”. In 1922 se infiinteaza „Aeroclubul Regal Roman”. In 1923, la Arad a fost fabricat primul avion de scoala Proto. La arsenalul aeronautic au fost fabricate 100 de avioane tip Brandenburg. Dupa infiintarea, in 1924, a Inspectoratului General al Aeronauticii, a fost infiintata Scoala Militara de Ofiteri de Aviatie.
Industria Aeronautica Romana a fost infiintata in anul 1925, in Brasov, oras ce poate fi denumit „Leaganul Aripilor Romanesti”. Aceasta industrie s-a dezvoltat, facand fata cu inalta competenta tuturor solicitarilor, avand un personal cu inalta calificare. In Brasov a existat Flotila I Aviatie, la Ghimbav a functionat scoala de zbor pentru ofiteri ce urmau sa plece pe front, tot la Ghimbav si Sanpetru exista scoli pentru formarea si perfectionarea de piloti motoristi, planoristi si parasutisti. Dintre aviatorii ce au luptat pe front, cativa mai pot sa spuna: „prezent”!, desi pe langa ei au trecut mii de gloante sau chiar au fost raniti.
Tot in Brasov, astazi exista cea mai inalta scoala pentru cei ce vor apara cerul Patriei: Academia Fortelor Aeriene „Henri Coanda”.
Legatura intre generatia ce a aparat cerul Patriei si cea care se pregateste acum se poate numi traditie. Ea este sfanta si va asigura permanenta neamului nostru pe pamantul stramosesc ce-a fost aici dinainte de istorie.

Presedintele Asociatiei Aviatorilor Brasoveni, Cdt. Nicolae Contu


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google