In urma unor controale, Inspectorii OJPC au gasit produse neconforme de peste un miliard de lei

In ultimele zile, inspectorii Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor (OJPC) Brasov au efectuat o serie de controale la mai multe unitati si magazine din judet, numarul actiunilor realizate fiind de peste 130. Din cauza numeroaselor nereguli constatate, verificarile s-au finalizat cu aplicarea unor sanctiuni contraventionale a caror valoare totala a fost de 300 de milioane de lei. Inspectorii OJPC au observat ca, din totalul agentilor economici verificati, in cazul a peste 50 dintre acestia, s-au inregistrat incalcari ale unor prevederi privind legislatia protectiei consumatorilor. Pe langa aceste aspecte, echipele de control au descoperit si o serie de produse cu abateri, care se aflau, totusi, la comercializare, valoarea acestora depasind suma de un miliard de lei. Din cauza mai multor deficiente descoperite in timpul controalelor, inspectorii OJPC au dispus, in cazul a cinci agenti economici, oprirea temporara a prestarii de servicii. Unitatile sanctionate isi vor putea relua activitatea initiala numai dupa remedierea tuturor abaterilor si neregulilor depistate. Pentru redeschidere, reprezentantii firmelor vor trebui sa solicite un recontrol din partea inspectorilor, care vor verifica daca au fost indeplinite conditiile impuse. Tot in aceeasi perioada, inspectorii OJPC au cercetat peste 50 de reclamatii formulate de consumatorii brasoveni nemultumiti de calitatea unor produse sau servicii.
De asemenea, avand in vedere perioada in care ne aflam, majoritatea pensiunilor turistice fiind luate cu asalt de turisi, inspectorii OJPC le-au luat la puricat, acestia verificand daca sunt respectate prevederile legale. Pana in prezent, echipele de control au verificat 25 de astfel de pensiuni si au aplicat amenzi contraventionale in valoare de 71 de milioane de lei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




