Mobilierul inzidit confera mai mult spatiu

Din dorinta de a transforma spatiul de locuit intr-unul primitor, spatios si cat mai functional, procedam adesea la modificarea ori dotarea sa cu piese de mobilier dintre cele mai inedite. Mobila incorporata prezinta interes pentru multe persoane care vor sa confere o alta imagine interiorului, fiind „o solutie remarcabila, intrucat scuteste spatiul si amplifica anumite functii ale mobilierului”, ne precizeaza prof. univ. dr. Marina Cionca, din cadrul Facultatii de Industrializare a Lemnului.
Inzidit sau in nise
Cand se discuta de mobilierul incorporat se face distinctia intre cel inzidit si cel in nise. „Cel incorporat se preteaza bine holurilor – putand fi realizate polite, bare pentru haine – si are ca scop pastrarea si depozitarea. Din punctul de vedere al amplasarii, acesta se pozitioneaza bine ca terminal al holurilor”, ne spune Marina Cionca. De precizat ca peretele „gazda” al mobilierului incorporat trebuie sa se preteze la a fi modificat, adica spart. „Artificial, mobila inzidita se poate realiza cu ajutorul rigipsului (un material pretentios ca si intretinere – n.r.), asa ca nu mai este nevoie sa se intervina in perete, ci se construieste in exteriorul acestuia”, adauga sursa citata. Ce mobilier se poate inzidi? Dulapurile sunt cele mai dorite piese de mobilier incorporate, fiind extrem de avantajoase. O atentie sporita o implica usile, intrucat acestea sunt la nivelul peretelui si trebuie sa se armonizeze cu el. „Se potrivesc usile glisante, dar si cele cu rame din lemn si fasii de sticla. Daca placarea este facuta cu grija, ele dau foarte bine”, este de parere Marina Cionca.
Mai putin uzual
in bucatarie
Mobilierul in nise se traduce printr-o relativa incorporare in perete, paturile fiind cele care dau bine cand sunt astfel fixate. Nisele au un rol virtual de protectie, asigura o zona de retragere, permit o perdea sau draperie si, astfel, spatiul devine mai usor accesibil. Pe nise se pot amplasa si polite cu sau fara sticla ori cu rama metalica, cu ajutorul lor nuantandu-se transparenta spatiului. „In bucatarie mobilierul incorporat poate fi introdus la jumatate din adancime sau in intregime, insa nu este foarte uzual. Rigipsul se potriveste mai putin acestui spatiu, iar modificarea peretilor presupune atentie, mai ales cand este vorba de cei de rezistenta, care nu suporta o asemenea interventie”, adauga specialistul.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




