Sport

VIS SI REALITATE – Privind spre fiordurile norvegiene, pentru Steaua se intrevad grupele Ligii Campionilor

  • logomytex.png
 

Steaua Bucuresti s-a calificat miercuri seara in turul trei preliminar al Ligii Campionilor, dupa ce a depasit cu 4-1 pe Shelbourne FC, la Dublind scorul fiind egal, 0-0. Antrenorul Oleg Protasov a declarat ca este multumit „ca am castigat si mergem mai departe. L-am schimbat pe Victoras Iacob, pentru ca la pauza a avut febra si a vomitat. Nu comentez deciziile arbitrului legate de eliminari, insa, in Europa, cum gresesti, nu esti iertat; orice eroare se plateste”. Nicolae Dica a recunoscut ca a avut o altercatie cu irlandezul Rogers in tunelul spre vestiare, dupa ce cei doi au fost eliminati in minutul 5: „In teren, la faza respectiva, eram cu spatele, nu l-am atins si el m-a faultat. Irlandezii m-au provocat tot timpul. Scorul este cea mai buna revansa”. Laurentiu Dinita a precizat ca a primit pe nedrept al doilea cartonas galben, in minutul 90, pentru simulare, „insa nu a fost vorba despre asa ceva. Am vrut sa ma feresc, am cazut, dar m-am ridicat imediat”. Banel Nicolita a apreciat ca intalnirea cu Rosenborg va fi dificila, dar ca spera in calificarea Stelei: „Imi place sa mi se spuna si Jardel, si Banel. Am fost emotionat cand publicul mi-a scandat numele, atunci cand am fost inlocuit. Acum un an nu-mi imaginam ca pot ajunge la o echipa atat de mare si pot lupta pentru asemenea obiective”. Presedintele executiv al „ros-albastrilor”, Mihai Stoica, a criticat jocul adversarilor, pe care ii acuza de lipsa de fair-play: „I-am vazut in trei partide, cu asta patru, si am crezut ca au alt spirit. S-a dovedit ca au limite si au vrut sa ne traga dupa ei. Nu am vazut manifestari rasiste. Irlandezii stiu ca avem un arsenal bogat de trivialitati”.
In tabara adversa, tehnicianul Pat Fenlon a punctat ca este multumit de faptul ca trupa sa a marcat, lucru pe care nu l-au reusit multe echipe in fata Stelei, la Bucuresti: „Am primit usor golul trei. Sunt dezamagit de jocul fundasilor si cred ca am luat niste goluri fara sare si piper. Nu este posibil ca in cupele europene cei doi jucatori de culoare din echipa mea sa fie agresati verbal de spectatori”.

Suporterii „vikingilor” sunt pesimisti
Majoritatea fanilor norvegieni participanti la un sondaj efectuat pe site-ul oficial al gruparii Rosenborg Trondheim nu cred ca echipa lor se va califica in grupele Ligii Campionilor, in fata Stelei. Antrenorul Per Joar Hansen (foto) a declarat ca echipa sa va intampina o rezistenta puternica din partea romanilor: „Steaua este un adversar de apreciat, dar vrem sa ajungem departe in Liga Campionilor, asa cum a fost in 1999 si in 2000”. Rosenborg Trondheim a pierdut umilitor miercuri seara, cu 1-5, meciul sustinut in compania lui Fredrikstad, in etapa a 16-a a campionatului Norvegiei. Golul echipei Rosenborg a fost marcat de Frode Johnsen.

Jucatorii de la Anorthosis au fost primiti in Cipru ca niste eroi
Fotbalistii echipei Anorthosis Famagusta au fost primiti cu entuziasm de mii de suporteri la revenirea din Turcia, unde au obtinut calificarea in turul trei preliminar al Ligii Campionilor. Presa a ridicat performanta obtinuta de Famagusta la nivelul de „reusita istorica a sportului cipriot”, cotidianul „Machi” titrand: „Turcii, umiliti!”. Anorthosis a primit felicitari din partea tuturor partidelor politice si a Guvernului. Meciul s-a disputat intr-un context politic tensionat, la o zi dupa ce Turcia a afirmat ca nu va accepta niciodata ca recunoasterea administratiei grecesti cipriote sa fie o preconditie pentru inceperea, la 3 octombrie, a negocierilor de aderare la Uniunea Europeana. Dupa fluierul final, fanii lui Trabzonspor au aruncat cu sticle de plastic in directia adversarilor si cu pietre in autocarul cu care formatia cipriota a fost transportata la aeroport. Din 1974, nici o echipa din Cipru nu a venit sa joace in Turcia. In 1986, Apoel Nicosia a refuzat sa dispute un meci cu Besiktas in Cupa Campionilor Europeni si a fost sanctionata de UEFA.

Dinamo Kiev a parasit, deja, cupele europene
Dinamo Kiev a fost eliminata in turul doi preliminar al Ligii Campionilor, fiind invinsa in deplasare, cu 1-0, de FC Thün, dupa ce in prima mansa scorul a fost egal, 2-2. Cernat (foto) a evoluat tot meciul, in timp ce Ghioane si Irimia nu au fost folositi.
Iata celelalte rezultate inregistrate miercuri seara:
Neftci Baku – Anderlecht Bruxelles 1-0, in tur 0-5
Haka Valkeakoski – Valerenga Oslo 1-4, in tur 0-1
Maccabi Haifa – Malmö FF 2-2, in tur 2-3
Lokomotiv Moscova – Rabotnicki Nis 2-0, in tur 1-1
Trabzonspor – Anorthosis Famagusta 1-0, in tur 1-3
Serif Tiraspol – Partizan Belgrad 0-1, in tur 0-1
TSKA Sofia – KF Tirana 2-0, in tur 2-0
Bröndby IF – Dinamo Tbilisi 3-1, in tur 2-0
Rapid Viena – Dudelange 3-2, in tur 6-1
Hajduk Split – Debrecen 0-5, in tur 0-3

„Dubla” tare, Sahtior Donetk – Inter Milano
Programul partidelor din turul trei preliminar al Ligii Campionilor,
care se vor disputa pe 9 si 10 august (turul) si 23 si 24 august (returul)
FC Basel – Werder Bremen
Artmedia Bratislava – Partizan Belgrad
Sahtior Donetk – Internazionale Milano
Steaua Bucuresti – Rosenborg Trondheim
Manchester United – Debrecen
Malmö FF – FC Thün
Everton – Villarreal
FC Liverpool – TSKA Sofia
Sporting Lisabona – Udinese
Valerenga Oslo – FC Bruges
Rapid Viena – Lokomotiv Moscova
Anderlecht Bruxelles – Slavia Praga
Anorthosis Famagusta – Glasgow Rangers
Bröndby IF – Ajax Amsterdam
Betis Sevilla – AS Monaco
Wisla Cracovia – Panathinaikos Atena


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google