Expres

Oamenii se plang ca reclamatiile lor nu au avut ecou

  • logomytex.png
 

Locatarii de langa pasajul Fartec nu sunt de acord cu constructia unei benzinarii in zona
Cu toate acestea, statia de carburanti a primit avizele necesare Membrii asociatiei de proprietari nr.22, din strada Tudor Vladimirescu din Brasov, nu sunt de acord cu contruirea unei benzinarii in imediata apropiere a blocurilor unde locuiesc. Mai mult, acestia vor ca spatiul verde pe care se doreste a se ridica statia de carburanti sa fie transformat in loc de joaca pentru copii. „Nu suntem de acord sa se construiasca sub geamurile noastre o adevarata bomba. Sunt 80 de arbori si arbusti care ar trebuie taiati ca sa se construiasca ceva. Am facut o serie de reclamatii la Primarie, la Ministerul Mediului, la Agentia Judeteana pentru Protectia Mediului. Ne-a venit raspuns de la Primarie ca nu se va mai face nici o statie de benzina. Am strans sute de semnaturi ale locatarilor din zona, ca suntem impotriva acestei benzinarii. Nu ne convine, deoarece ne tulbura linistea, o masina vine, alta iese. Daca e nevoie, o sa mergem pana la Dumnezeu”, s-a plans un locuitor din zona.

In scurt timp vor fi demarate lucrarile de constructie a benzinariei
Potrivit reprezentantilor Agentiei pentru Protectia Mediului (APM), terenul cu pricina este proprietate privata, iar pentru realizarea investitiei este necesara avizarea favorabila a institutiilor implicate. In urma cu mai bine de o luna de zile, 29 iunie, a avut loc o dezbatere publica la care au participat reprezentanti ai Primariei, ai Electrica, ai Distrigaz, ai Rom-telecom, ai APM, ai Grupului de Pompieri „Tara Barsei”, ai Directiei de Sanatate Publica, ai Companiei Apa, ai Ministerului Apararii Nationale, precum si locatari din zona pasajului Fartec unde s-a discutat problema statiei de distributie a carburantilor. Pana la acel moment au fost mai multe etape procedurale, demarate in urma cu circa 2 ani. S-au facut o serie de studii de catre toate institutiile sus-amintite, iar societatea RAFO, beneficiarul benzinariei, a intocmit un memoriu tehnic necesar. In urma reclamatiilor depuse de catre locuitorii din zona, s-a solicitat un studiu de impact asupra mediului, studiu de impact asupra sanatatii populatiei, s-au facut masuratori de sonometrie. Rapoartele au evidentiat riscuri minime, iar in urma evaluarii situatiei Primaria a aprobat taierea arborilor si arbustilor numai in conditiile in care acestia sunt pe amplasamentul noilor constructii. Ieri, la sediul APM, a avut loc prin ordinul prefectului, o sedinta a comisiei de avizare tehnica la care au participat reprezentantii institutiilor implicate, care au dat aviz favorabil de constructie a benzinariei, cu recomandarile de rigoare, pe care RAFO s-a angajat sa le respecte. Urmeaza semnarea planului de avizare a Primariei, pe urma se va face mediatizarea legala, dupa care vine randul APM-ului pentru a-si da acordul. Din pacate pentru locuitorii din zona pasajului Fartec, dupa ce Primaria va da autorizatia de constructie, cei de la RAFO se vor putea apuca de lucru. Potrivit normelor legale benzinaria va fi situata la o distanta de 15 metri de cea mai apropiata zona de locuit. (A.H.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google