Expres

Lovitura – Banca Braziliei a fost victima celui mai mare jaf din ultimii 40 de ani

  • logomytex.png
 

Cel putin 150 de milioane de reali (65 de milioane dolari) au fost furati de la sediul Bancii Centrale a Braziliei din Fortaleza, capitala statului Ceara, din nord-estul tarii, acesta fiind cel mai mare jaf comis in ultimii 40 de ani pe plan mondial.
Potrivit unui comunicat al Bancii, hotii au intrat in sediu la sfarsitul saptamanii trecute, printr-un tunel de 80 de de metri care le-a permis sa ajunga in incaperea-seif a bancii. Tunelul, consolidat cu scanduri si protejat cu folie de plastic, era iluminat electric.
Hotii au reusit sa strapunga podeaua camerei cu bani, care avea o grosime de 1,10 metri si era consolidata cu un grilaj metalic, a precizat politia federala din Ceara. „Sala era dotata cu detectoare de miscare si camere de supraveghere, care insa nu s-au activat”, a subliniat politia. Potrivit comunicatului fortelor de ordine, hotii au sustras „circa 150 milioane de reali”. Surse din politia locala au declarat insa ca ar putea fi vorba de 157 milioane de reali (68 milioane dolari).

Bancnotele furate cantaresc 3,5 tone
Totalitatea bancnotelor furate, fiecare in valoare de 50 de reali (21,7 dolari) si aflate in cinci containere, cantarea 3,5 tone.
O parte dintre aceste banconote urmau sa reintre in circulatie pe piata, iar alta parte urma sa fie inlocuita. „Disparitia banilor a fost constatata luni dimineata”, a informat banca. Dupa toate indiciile, hotii ar fi avut complici in interiorul Bancii, dar politia nu a precizat, luni seara, daca exista suspecti care sunt interogati. Hotii au pregatit operatiunea dintr-o casa unde deschisesera o societate fictiva de gradinarit, lucru care le-a permis sa inceapa sapaturile fara sa trezeasca suspiciuni, a informat politia. Tunelul a fost sapat la o adancime de patru metri. Deocamdata nu este cunoscut numarul persoanelor care au participat la jaf, dar politia estimeaza ca grupul a fost format „din multe persoane, care au actionat cu precizie”. „Hotii dispuneau de informatii greu de aflat si cunosteau exact unde se afla sala cu bani”, a explicat politia. Un ofiter a estimat ca banda ar fi fost formata „din circa 20 de persoane”. „Au lucrat mai multe luni. Societatea de gradinarit functiona din martie. Au avut echipamente sofisticate, inclusiv un sistem GPS (de localizare prin satelit), experti in calcule, inginerie si excavatii. A fost o operatiune minutioasa”, a explicat el. Cel mai mare furt comis intr-o banca din Brazilia, pana la acest jaf, s-a inregistrat in 1999, cand au fost sustrasi 37 milioane de reali dintr-o agentie a Bancii Banespa din Sao Paulo.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google