Un angajat al Romtelecom era sa arda de viu intr-un canal de pe strada Republicii

Lucrarile de reabilitare a strazii Republicii au facut, ieri dimineata, o victima. Un angajat al Romtelecom, care a intrat sa lucreze intr-un canal, si-a vazut moartea cu ochii. El a scapat ca prin minune cu viata din limbile de foc iscate din cauza unei explozii. Barbatul, in varsta de 35 ani, trebuia sa inlocuiasca cablurile de la reteaua de telefonie. In momentul cand s-a produs explozia, muncitorul se afla in canal. Din primele investigatii se banuieste ca deflagratia a izbucnit in urma unor acumulari de gaze. Cum lucratorii folosesc ciocanele pentru desprinderea vechilor cabluri, se pare ca o scanteie a fost cauza principala a producerii focului. Martorii oculari au declarat ca au auzit, mai intai, o bubuitura puternica, apoi din canal au iesit niste limbi de foc mai mari de doi metri. Nimeni nu mai credea ca lucratorul, despre care se stia ca a intrat inauntru, va mai fi scos in viata. Spre surprinderea tuturor, acesta a iesit singur. Era ars pe tot corpul. O ambulanta a sosit imediat la fata locului si l-a preluat pe ranit. Asistentul care s-a deplasat la caz a relatat ca barbatul prezenta arsuri pe fata si pe membre, insa era constient. Muncitorul a fost transportat la Serviciul Clinic de Urgenta Brasov si a fost internat in sectia de Chirurgie Plastica. Un reprezentant al Romtelecom a sustinut ca lucratorul era cu instructajul de protectia muncii la zi si, in momentul producerii accidentului de munca, purta si echipament de lucru corespunzator.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




