Fara permis de conducere, a provocat doua accidente

Un conducator auto care s-a incumetat sa urce la volanul unei masini, desi era constient ca nu are carnet de conducere, a comis doua accidente de circulatie in numai cateva minute. Cel de-al doilea eveniment s-a produs cand „soferul” a incercat sa-si salveze pielea, fugind de la locul primului accident. Neindemanarea a facut ca masina pe care o conducea sa se izbeasca in alta condusa regulamentar. Totul s-a intamplat duminica, in jurul orelor 19.30. Cristian Obreja, un tanar in varsta de 19 ani, din Brasov, se afla la volanul unui autoturism, desi nu avea permis de conducere pentru nici o categorie. El rula in tromba, cand, la intersectia strazilor Saturn si Venus, a fost implicat intr-un accident de circulatie. Conform politistilor, „soferul” neindemanatic nu a acordat prioritate de trecere la doi oameni, aflati pe zebra. In urma izbiturii, Ionel Nechita, 37 ani, unul dintre trecatori, a fost ranit grav, fiind transportat de urgenta la spital. Speriat, tanarul a parasit locul faptei. La numai cativa metri de primul accident, „soferul” a provocat un al doilea. Pe strada Venus, a pierdut controlul masinii si a intrat in coliziune cu un autoturism, condus regulamentar de Mircea Ciobotar, 49 de ani. De aici, Cristian Obreja nu a mai avut cum sa scape. Un echipaj al Politiei Rutiere a sosit imediat la fata locului. In urma anchetei, s-a dispus cercetarea suspectului in stare de libertate pentru infractiuni la Legea Circulatiei.In aceeasi zi, un alt accident de circulatie s-a produs pe strada Dr. Tiberiu Sparchez, din Zarnesti. De data aceasta, de vina a fost un pieton care a traversat neregulamentar. Victima este o minora in varsta de opt ani, ce a incercat sa treaca in fuga si fara sa se asigure. In acel moment, a fost surprinsa si accidentata grav de o Dacie, condusa de Ioan Roman, 20 ani, din Zarnesti. Minora a fost preluata imediat de un echipaj al Ambulantei si transportata la Spitalul de Pediatrie, pentru ca a necesitat acordarea de ingrijiri medicale.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




