Scandal aplanat de politistii comunitari

Trei tineri care s-au luat la bataie pe strada Poienelor, din Brasov, au fost despartiti de o patrula a Politiei Comunitare. Pana la sosirea oamenilor legii, unul dintre tineri era deja ranit, nemaiputand sa se tina pe picioare. In urma cercetarilor, s-a stabilit ca Sorin David, din Feldioara, Alin Gogea, din Brasov, si Daniel Ivan, din Sacele, s-au intalnit pe strada si, fara vreun motiv intemeiat, s-au luat la bataie. La sosirea politistilor, Ivan era batut si se afla intins pe jos. Spiritele s-au calmat imediat, insa oamenii legii abia au reusit sa-i tina in frau pe David si Gogea, care il injurau pe ranit si tot incercau sa-l loveasca. Vazand ca scandalagii nu se potolesc, politistii comunitari au solicitat ajutorul unei patrule de la Sectia 4, precum si a unui echipaj al Ambulantei. Daniel Ivan a fost transportat imediat la Spitalul Clinic de Urgenta, iar cei doi scanalagii au fost condusi la sectie, pentru declaratii. Cum in masina se afla un singur angajat de la Sectia 4, agentii Politiei Comunitare l-au insotit pe acesta, la solicitarea sa. Agentii Politiei Comunitare i-au amendat pe Gogea si David la Lega 61/1991, privind tulburarea linistii si ordinii publice, cercertarile fiind continuate de politistii de la Sectia 4. (R.T.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




