Filosofia lui Oleg Protasov

Tehnicianul Oleg Protasov a declarat ca Steaua avea nevoie de victoria din meciul cu FC National, 4-0, pentru ca jucatorii sa-si intre in ritm. Paradoxal, ucraineanul este multumit ca doar un stelist, Nicolae Dica, este convocat la echipa nationala: „Vreau sa am toti jucatorii cu mine pana la returul cu Rosenborg. In subconstientul nostru este si partida de la Trondheim, dar pana atunci mai jucam cu Poli Timisoara. Daca Rosenborg a pierdut cu 5-2 in campionat, a facut-o pentru ca a obosit foarte mult la Bucuresti si a avut si o zi in minus pentru odihna”. Protasov le va cere subordonatilor sa inscrie, nu o data, ci de doua ori in Norvegia si crede ca un antrenor „trebuie sa stie sa fie rigid, iar uneori sever”. Intrebat ce parere are despre afirmatia omologului „bancar” Roberto Landi, care a punctat ca Walter Zenga este un tehnician mai bun decat el, Protasov a raspuns: „Nu vreau sa vorbesc despre asa ceva, nu este serios. Suntem in sport si cineva poate face o greseala. Aceste lucruri sunt foarte logice si nu le dau prea mare importanta”.
Presedintele executiv Mihai Stoica sustine ca Oleg Protasov a dovedit ca este un antrenor de valoare: „Probabil ca nu se ridica la standardele inalte ale altora, dar noi suntem multumiti. Sigur nu se poate compara cu altii, asa cum a sustinut un anumit «Mister» din Cotroceni”. (C.P.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




