A doua strigare la Bac

Aproape 1.700 de candidati brasoveni intra de astazi in examene
In cinci centre de examinare din judetul nostru, aproximativ 1.700 de tineri isi incearca din nou sansele de a obtine titlul de bacalaureat. Cea de a doua sesiune a examenului national de bacalaureat incepe astazi, in aceasta saptamana fiind programate probele orale, dintre care prima este la limba si literatura romana.
Au fost afisate listele de candidati
Ieri a avut loc instruirea profesorilor care fac parte din comisiile de bacalaureat si tot ieri au fost afisate listele cu candidati, in ordine alfabetica, si ora aproximativa de intrare in examen. Patru dintre centre – Colegiul National „Andrei Saguna”, Colegiul Tehnic „Mircea Cristea”, Grupul Scolar Industrial de Contructii Montaj si Colegiul Tehnic „Iosif Silimon” – se afla in municipiul Brasov, iar Colegiul National „Radu Negru”, in municipiul Fagaras. Candidatii au avut la dispozitie doar perioada 18-22 iulie pentru ca sa se inscrie pentru a doua sesiune de bacalaureat, de aceea au fost acceptate si dosarele liceenilor care nu promovasera toate disciplinele clasei a XII-a sau a XIII-a. Dupa data de 18 august, dupa ce acestia au sustinut examenele de corigenta, baza de date ar fi trebuit actualizata, pentru a nu-i mai lua in considerare pe cei deveniti repetenti.
Probele deja promovate nu se repeta
„Sunt aproximativ 1.700 de candidati pentru aceasta sesiune de bacalaureat, inclusiv cei care aveau examene de corigenta, dar inca nu stim exact cati au promovat si vor intra de luni in examen ”, ne-a declarat vineri prof. Farkas Anna, inspector general adjunct al ISJ Brasov. Aceasta a subliniat ca este posibil ca nu toti candidatii inscrisi sa se prezinte de astazi in fata comisiilor, intrucat o modificare din 2003 a Legii invatamantului permite candidatilor sa nu repete decat probele nepromovate, tinerii trebuind sa mentioneze la inscriere examenele pe care le vor sustine. Proba orala de limba si literatura romana va continua si marti. Miercuri si joi este progamata proba orala la limba si literatura moderna. Candidatii care au studiat in limbile minoritatilor nationale vor sustine proba orala de limba si literatura materna, programata pe 26 si 27 august. Cum examenele orale sunt eliminatorii, numai cei care le promoveaza intra lunea viitoare in probele scrise si practice, prima fiind cea la limba si literatura romana, urmata in 30 august de proba scrisa de limba si literatura materna. Pe 31 august are loc proba obligatorie a profilului, iar ziua de 1 septembrie este rezervata probei scrise sau practice, la alegere din aria curriculara corespunzatoare specializarii.
Rezultatele vor fi afisate pe 8 septembrie
Examenul de bacalaureat se incheie in 2 septembrie cu proba scrisa sau practica, la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare. Rezultatele vor fi afisate in 5 septembrie, cel tirziu la ora 16.00, in aceeasi zi, pina la ora 20.00, putand fi depuse contestatiile. Rezultatele finale vor fi afisate pe 8 septembrie.
In sesiunea iunie-iulie 2005, 72% dintre cei peste 5.800 de candidati au reusit sa intre in posesia diplomei de bacalaureat
Statisticile Ministerului Educatiei
Peste 33.000 de absolventi de liceu din toata tara participa, incepand de luni, la a doua sesiune a bacalaureatului, cea de toamna. Paloma Petrescu, secretar de stat pentru invatamantul preuniversitar, considera ca notele la aceasta sesiune ar putea fi mai bune, intrucat multi candidati au de sustinut o singura proba, cea care nu a fost promovata la examenul din vara. Examenul va fi organizat in 99 unitati de examen, lucrarile vor fi evaluate in 49 de centre, iar in actiune vor fi implicate in jur de 10.700 de cadre didactice, potrivit datelor centralizate la Ministerul Educatiei si Cercetarii. Mai mult de trei sferturi din candidatii la aceasta sesiune de bacalaureat au mai participat la acest examen in sesiunile precedente. Cei mai multi absolventi de liceu respinsi in sesiunile precedente ale examenului de bacalaureat vor fi prezenti in sali la proba scrisa de limba si literatura romana, ce urmeaza a avea loc in data de 29 august, aceasta proba urmand sa fie sustinuta de 4.417 candidati.prima este la limba si literatura romana.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






