Politic

Pe strada Octavian Goga troneaza de cateva luni o imensa groapa

  • logomytex.png
 

Soferii care au ghinionul sa treaca in ultima perioada pe strada Octavian Goga din cartierul Tractorul se trezesc fie cu masinile avariate pe dedesubt, fie cu caroseria zgariata de pietrisul care zboara in toate directiile dintr-o groapa imensa, cu un diametru de peste un metru, aproape de mijlocul arterei de circulatie.
Craterul in cauza a fost sapat la inceputul anului, in vederea efectuarii unor lucrari la conducta de termoficare. Dupa lucrari care au durat cateva saptamani, groapa fost astupata si asfaltata, dar acum circa doua luni a fost decopertata, s-au intreprins niste demersuri si ulterior a fost aruncat un strat superficial de pietris. Asta, desi retelistii au obligatia sa refaca integral partea carosabila imediat dupa ce efectueaza astfel de interventii.
Potrivit declaratiilor sefului Serviciului Adiministrare Strazi din Brasov, Gheorghe Dragoi, „s-a optat pentru o solutie provizorie, deoarece peste cateva zile strada Octavian Goga va intra in programul de reparatii al Distrigaz si, prin urmare, va fi nevoie de noi sapaturi, asa ca nu avea rost sa se toarne un nou covor asfaltic”. Dragoi a spus ca, dupa finalizarea acestor lucrari, Primaria va trece, in sfarsit, la repararea strazii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google