Scaunele lui Vacaroiu si Nastase se clatina

Revocarea presedintelui Camerei Deputatilor va putea fi facuta la propunerea majoritatii deputatilor, cand se schimba „majoritatea politica”, au decis deputatii din Comisia de modificare a Regulamentului Camerei, acceptand un amendament al PNL, PD, PUR si UDMR. Tot miercuri, Biroul Permanent al Senatului a decis, intr-o sedinta maraton, convocarea Senatului in sesiune extraordinara in perioada 29-31 august pentru aprobarea modificarilor la Regulament, care prevad schimbarea presedintelui acestui for legislativ cu majoritatea voturilor senatorilor.
Opozitia n-a avut timp sa inteleaga
Deputatii din Comisia de modificare a Regulamentului au finalizat articolele privind revocarea din functie a presedintelui Camerei si a membrilor Biroului Permanent, la capatul sedintei de miercuri, care a durat mai bine de sapte ore. Pe tot parcursul sedintei, votul exprimat de presedintele Comisiei, Ioan Bivolaru, precum si cel al reprezentantei PRM, Olguta Vasilescu, nu au avut decat rol consultativ. Deputatii coalitiei au venit cu alte amendamente decat cele depuse initial la raportul de modificare a Regulamentului Camerei. „Regulamentar este posibil, dar colegial nu este corect. Ati venit aici cu ele gandite deja si nici nu ne dati timp sa le intelegem macar”, le-a reprosat presedintele Ioan Bivolaru deputatilor din coalitie. Pentru a se conforma cererii din februarie a Curtii Constitutionale, deputatii Coalitiei au prevazut doua sectiuni distincte privind modalitatile de revocare: una pentru presedintele Camerei, alta pentru membrii Biroului Permanent. Daca va fi adoptat in forma actuala, regulamentul Camerei va permite revocarea din functie a presedintelui la propunerea majoritatii politice a deputatilor.
Nastase poate ramane vicepresedinte
Potrivit formei adoptate de Comisie, Regulamentul prevede ca revocarea presedintelui este posibila si la cererea grupului parlamentar care
l-a propus. Presedintele Camerei Deputatilor, caruia i s-a cerut revocarea, nu mai poate prezida Biroul Permanent sau plenul in care se discuta revocarea. Totodata, noul Regulament prevede ca deputatii sa-si numeasca un nou presedinte chiar in cursul sedintei in care a fost revocat cel anterior. Unul dintre amendamentele propuse de deputatii coalitiei sustine ca, in cazul revocarii, fostului presedinte sa-i fie cedata functia ierarhica imediat inferioara celei detinute pana la acel moment. In cazul in care deputatul PNL Mona Musca ar prelua presedintia, spre exemplu, Adrian Nastase ar putea ocupa in continuare functia de vicepresedinte al Camerei, in locul lui Dan Radu Rusanu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




