Expres

30 august 1940 – odiosul Dictat de la Viena

  • logomytex.png
 

La 30 august anul acesta se implinesc 65 de ani de la tragicele evenimente din vara anului 1940: ocuparea de catre fosta Uniune Sovietica a Basarabiei, a Nordului Bucovinei si a Tinutul Hertei, in urma pactului Molotov – Ribentrop, iar de catre Ungaria horthista a Transilvaniei de Nord cu 11 judete, ca urmare a odiosului Dictat de la Viena din 30 august 1940, pe granita trasata pe harta Romaniei cu creta de catre Hitler. In ambele cazuri, cedarea s-a facut fara a se trage nici un foc de arma de catre Armata Romana, desi aceasta fiind concentrata in acea vreme, ar fi dorit sa ramana pe pozitie si sa apere cu pretul vietii frontierele tarii din est si vest.
Nu putem sa uitam si sa trecem cu vederea atrocitatiile savarsite asuprapopulatiei romanesti din Ardealul de Nord de catre trupele horthiste cu ocazia ocuparii Ardealului de Nord in septembrie 1940, in localitatiile : Huedin (Jud. Cluj), Comunele Ip si Trasnea din judetul Salaj si alte localitati din Ardealul de Nord, si nici masacrarea unor romani din Comuna Moisei (Jud. Maramures), cu ocazia retragerii trupelor horthiste din Ardealul de Nord in octombrie 1944. La aceste atrocitati si faradelegi, martori sunt martirii din cimitirele si troitele din localitatile mentionate mai sus.
In perioada anilor 1940-1944, multi romani din Ardealul de Nord, din cauza persecutiilor regimului horthist au fost nevoiti sa-si paraseasca vatra parinteasca, parintii si fratii si sa se refugieze in Romania.
In prezent este regretabil faptul ca nici dupa atatia ani de la tragicele evenimente din perioada anilor 1940-1944, fostele si actualele guverne ale Ungariei nu si-au cerut scuze pentru atrocitatile si nedreptatile savarsite de de ocupanti in Ardealul de Nord.
De mai multe ori guvernele germane si-au cerut scuze pentru holocaustul savarsit de Germania hitlerista asupra evreilor. Si conducerea Japoniei, acum cu ocazia implinirii a 60 de ani de la terminarea celui de-al Doilea Razboi Mondial, si-a cerut scuze pentru atrocitatile savarsite de armata japoneza.
In prezent, cu regret trebuie sa spunem ca se mai constata tendinte nostalgice revizioniste din partea unor persoane (putine la numar) de etnie maghiara, care mai contesta Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920 unde marile puteri: Franta, Anglia, Italia si Statele Unite ale Americii au hotarat ca intemeiat actul unirii Transilvaniei cu Patria- Mama, de la 1 Decembrie 1918. Noi, care mai suntem martori in viata, in special veteranii de razboi, ne aducem aminte ca Armata Romana, cu ocazia eliberarii Ardealului de Nord, a Ungariei si Cehoslovaciei de sub ocupatia nazista, alaturi de marile puteri aliate, nu a persecutat pe nimeni, bucurandu-se de onoare si respect din partea populatiei eliberate indiferent de etnie, iar cimitirele eroilor romani care si-au dat viata pe pamantul acestor tari si monumentele lor sunt onorate si respectate. Unii nostalgici cu tendinte nationaliste extreme trebuie sa inteleaga ca in Constitutia Romaniei al Articolul 1 se prevede: „ROMANIA ESTE STAT NATIONAL SUVERAN SI INDEPENDENT, UNITAR SI INDIVIZIBIL” si ca acest articol nu poate fi modificat decat de intregul popor roman majoritar.
Globalizarea si intrarea in Uniunea Europeana nu inseamna cedari de teritorii si disparitia statelor nationale, ci din contra o legatura trainica intre natiuni, indiferent de etnie, prin pastrarea traditiilor istorice si culturale, pe baza respectului reciproc intre state. Poporul roman, de-a lungul istoriei sale a fost si este un popor bland si iertator si nu razbunator.
Dorim ca asemenea evenimente ce au avut loc in vara si toamna anului 1940 sa nu se mai repete in istoria poporului roman, care in istoria sa a avut multe suferinte de suportat din partea dusmanilor din fostele imperii europene.

Col. (r) Veteran de Razboi
ALEXANDRU FARCAS
26 august 2005


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google