Expres

Noul Cod al Muncii a inlaturat unele discriminari dintre salariati

  • logomytex.png
 

Noul Cod al Muncii, intrat practic in vigoare din 5 iulie, a adus cu sine o serie de modificari, reparand unele omisiuni sau imperfectiuni ale legii. Una dintre acestea o reprezenta discriminarea la care erau supusi cei care aveau contracte individuale de munca cu timp partial, care nu puteau beneficia de prestatii de asigurari sociale, fiindca nu indeplineau conditia de privind stagiul de cotizare minim cerut de lege. Prin OUG nr. 65/2005 privind modificarea si completarea Legii nr. 53/2003, au fost abrogate prevederile referitoare la stagiul de cotizare la sistemul public de asigurari sociale in cazul contractelor individuale de munca cu timp partial, in sensul stabilirii acestuia proportional cu timpul efectiv lucrat. Pana acum, o persoana care lucra in baza unui contract individual de munca cu timp partial 4 ore, nu putea beneficia de concediu si indemnizatie pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani intrucat nu realiza stagiul de cotizare cerut de lege, de cel putin 10 luni din ultimele 12 luni anterioare datei nasterii copilului. Din 5 iulie 2005, insa, data intrarii in vigoare a noului Cod al Muncii, salariatul incadrat cu contract individual de munca cu timp partial se bucura de drepturile salariatilor cu norma intreaga, in conditiile prevazute de lege si de contractele colective de munca aplicabile.
In consecinta, indiferent de tipul de contract individual de munca cu care sunt incadrati, salariatii vor avea stagiul complet de cotizare in luna respectiva.

Noile prevederi au intrat in vigoare din iulie
Pe langa aceste vesti imbucuratoare pentru angajati, reprezentantii Casei Judetene de Pensii (CJP) Brasov au precizari importante de facut pentru angajatori. Noile prevederi impun modificarea formulei de calcul a numarului mediu de salariati, care este, din 1 iulie 2005, media aritmetica simpla rezultata din suma efectivelor zilnice de asigurati din luna respectiva – indiferent de tipul contractului individual de munca cu care sunt incadrati – exclusiv zilele de repaus saptamanal si de sarbatori legale, raportata la numarul total de zile lucratoare din luna. La stabilirea numarului mediu de asigurati se iau in considerare numai perioadele pentru care se datoreaza contributie de asigurari sociale, conform legii. „Noua formula se utilizeaza incepand cu declaratia aferenta lunii iulie 2005. Vechea formula de calcul se va pastra pentru declaratiile nominale rectificative aferente perioadei 1 martie 2003 – 30 iunie 2005”, precizeaza directorul executiv al CJP Brasov, Camelia Bugnar.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google