Clubul Rulmentul, sediu al Politiei Comunitare

Primaria si Inspectoratul Judetean de Politie se vor ocupa de amenajari
Primaria Brasov va pune la dispozitia Politiei Comunitare un nou spatiu pentru organizarea unui Birou de interventii. Locatia acestui birou a fost stabilita in cartierul Tractorul.
In fapt, este vorba de preluarea, in parteneriat cu Inspectoratul Judetean de Politie Brasov, a Clubului Cultural Rulmentul, spatiu ale carui dotari vor permite si asigurarea pregatirii fizice permanente a agentilor comunitari. Mentionam ca, pana in prezent, Politia Comunitara dispune de patru birouri de ordine publica in cartierele Triaj, Racadau, Bartolomeu si in zona Poarta Schei.
Potrivit protocolului semnat intre Primarie si IJP Brasov, a fost stabilit ca aceste doua institutii vor acoperi cheltuielile necesare amenajarii si dotarii acestui imobil. Potrivit estimarilor efectuate de reprezentantii IPJ cladirea necesita consolidare, compartimentari si reparatii la tencuiala, la instalatiile sanitare si hidroizolatie . Valoarea investitiilor se cifreaza la 150.000 de lei RON.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




