Expres

Liceenii din tara se vor intrece in talent si originalitate dramatica

  • logomytex.png
 

Centrul Cultural Reduta gazduieste in aceasta saptamana cea de-a doua editie a Festivalului de Teatru Experimental pentru Liceeni – in Limba Engleza, „DOT Fest” 2005. Festivalul se desfasoara sub forma unor ateliere, iar joi si vineri, incepand cu orele 15.00, respectiv 14.00, vor fi prezentate piesele de teatru. Evenimentul este organizat de Educational Drama Association in Romania (EDAR) prin grupul de initiativa Said in Context (SIC) – format din tineri brasoveni -, iar Transilvania Expres si Kiss FM se numara printre partenerii media. Acest festival este diferit de cele clasice, deoarece cele 14 trupe care participa vor improviza piesele, nu vor veni cu scenariile pregatite de acasa. Ele se vor intrece in talent si originalitate dramatica. In numai trei zile actorii vor compune piesa, in limba engleza, care va dura cel mult 20 de minute. Astfel de evenimente mai au loc in Timisoara, Arad si Bacau. Ideea de a face un astfel de festival apartine liceenilor brasoveni, actuali membri ai SIC

Fotografia, punctul de plecare al improvizatiei
„Fiind profesoara de engleza la Liceul de Informatica, am format acum patru ani o trupa de teatru. Am participat la diverse festivaluri din tara si tot mergand de la un spectacol la altul copiii au avut ideea sa facem si noi unul la Brasov si iata ca am reusit si ne aflam la cea de-a doua editie”, a mentionat prof. Catalina Stoica, organizatorul evenimentului. Si in acest an vor participa patru trupe brasovene de la Colegiul National „Unirea”, de la Centrul Cultural Reduta, de la Colegiul National „Andrei Saguna” si de la Liceul Aprily Lajos. Anul trecut, punctul de pornire in crearea piesei de teatru a fost un text, dar in acest an va fi o fotografie. „Intotdeauna noi vrem sa fie ceva nou, iar la anul se va pleca de la alt simbol. Ne-am gandit ca o fotografie arata mai mult decat un text, este mult mai deschisa”, a precizat Oana, unul dintre membri SIC. Liceenii vor realiza scenariile pieselor cu ajutorul studentilor de la Academia de Teatru si Film, care-i vor indruma. Vineri, de la ora 20.00, va avea loc spectacolul de gala, „The Sunshine Play”, sustinut de Teatrul Luni de la „Green Hours”. Dupa reprezentatie va avea loc festivitatea de decernare a premiilor, iar castigatorul va mai primi si un premiu special din partea Deane’s Irish Pub & Grill. Astfel, trupa victorioasa va avea posibilitatea sa-si joace piesa premiata in inicinta barului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google