Politic

„In spatele AVAS se afla foarte multe interese!”

  • logomytex.png
 

Sustine deputatul PD Ion Gontea, care a apreciat ca reprezentantii Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului ingreuneaza privatizarea societatilor brasovene, vizand in unele cazuri chiar lichidarea acestora
Deputatul PD Ion Gontea a declarat ieri, intr-o conferinta de presa, faptul ca modul in care gestioneaza conducerea Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) privatizarea unitatilor industriale brasovene lasa de dorit. Gontea a adaugat ca „in spatele AVAS se afla foarte multe interese, ale societatilor de lichidatori, ale avocatilor, ale unor agentii imobiliare sau firme care preiau si valorifica fierul vechi”.
Potrivit declaratiilor deputatului, AVAS ingreuneaza procedurile de privatizare, vizandu-se in fapt lichidarea acestor intreprinderi: „Nici legislatia nu este una foarte clara, care sa nu dea liber unor interpretari. Astfel, s-a modificat procedura prin care este numit lichidatorul. Pana acum era stabilit de judecatorul sindic, acum creditorii pot sa se pronunte cu privire la cel care va efectua lichidarea. Pe de o parte este bine, pentru ca ei sunt cei interesati, dar sunt cazuri in care in spatele schimbarii lichidatorului se ascund alte interese. Pana acum am aflat de un astfel de caz in care s-a schimbat lichidatorul, respectiv cel de la Sere Brasov”.

„Problemele sociale vor trebui gestionate tot de brasoveni!”
Gontea a criticat maniera cum se deruleaza privatizarea uzinei Tractorul UTB, „unde este putin probabil sa se respecte termenul de 15 septembrie pentru semnarea contractului de privatizare”, precum si a celei de la Nitramonia: „Eu am propus ca de aceasta privatizare sa se ocupe firmele din zona pentru ca ele sunt interesate ca lucrurile sa mearga bine, nu o firma adusa din afara”.
Nici solutia lichidarii Colorom Codlea SA nu este una viabila, in opinia lui Gontea, pentru ca acolo ar fi putut fi creat un parc industrial care sa fie administrat de Primaria Codlea si de Consiliul Judetean, dupa implementarea unui program de protectie a mediului: „Acum, insa, vom ramane cu niste suprafete virane, de pe care se va vinde tot fierul vechi, fara a tine seama ca este vorba de o zona contaminata. Creditorii, respectiv AVAS si Ministerul Finantelor, isi vor lua banii, iar problemele sociale vor trebui gestionate tot de brasoveni”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google