Expres

Sute de oameni la slujba de inmormantare a IPS Antonie Plamadeala

  • logomytex.png
 

Prea Fericitul Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a oficiat ieri, la Catedrala Mitropolitana din Sibiu, alaturi de zeci de ierarhi, slujba de inmormantare a Mitropolitului Ardealului, Crisanei si Maramuresului, Antonie Plamadeala. Catedrala mitropolitana din Sibiu a devenit neancapatoare pentru credinciosii veniti sa isi ia ramas bun de la IPS Antonie Plamadeala. Moartea Inalt Prea Sfintitului Antonie Plamadeala i-a indurerat pe sibieni, astfel ca sute de oameni de rand, preoti, ierarhi, politicieni sau sefi de institutii au venit la Catedrala Mitropolitana din Sibiu, pentru a-i aduce un ultim omagiu. Prea Fericitul Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a evocat, in predica sa, viata si activitatea IPS Antonie Plamadeala: „Cuvantul meu, in numele Sfantului Sinod, vrea sa fie o cinstire a vietii si a activitatii IPS Antonie (…) Aducem cuvinte de pretuire si cinstire celui pe care am avut norocul sa-l cunosc in tineretile sale, cu vocatie reala de slujitor al Mantuitorului Iisus Hristos”. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane a mai spus ca IPS Antonie Plamadeala a avut o vocatie atat de hotaratoare incat „a devenit ucenicul celul mai mare duhovnic pe care l-a avut biserica noastra in existenta ei: Parintele Cleopa”. P.S. Visarion Rasinareanu, arhiepiscop vicar la Episcopia Sibiu, a aratat ca Mitropolitul Antonie Plamadeala a fost un ierarh modern pentru clerul si poporul credincios din Ardeal, a fost un mare ecumenist si, in acelasi timp, un mare carturar. La Alba Iulia, in timpul slujbei de inmormantare a IPS Antonie Plamadeala, clopotele Catedralei Reintregirii Neamului au batut timp de cateva minute, in semn de „pioasa aducere aminte si totodata ca o chemare la rugaciune a tuturor credinciosilor”. La intrarea in curtea Catedralei ortodoxe din Alba Iulia au fost arborate steaguri de doliu, iar numerosi credinciosi au venit sa se roage si sa aprinda o lumanare pentru odihna fostului Mitropolit al Ardealului. In acelasi timp, toate bisericile din judetul Alba si Mures, care formeaza Arhiepiscopia Ortodoxa de Alba Iulia, sunt in doliu, iar preotii au spus rugaciuni in memoria ierarhului ortodox. In ultimele zile postul de radio al Arhiepiscopiei de Alba Iulia a renuntat la programele obisnuite si difuzeaza numeroase materiale in memoria Mitropolitului, Antonie Plamadeala, indemnandu-si totodata ascultatorii la rugaciuni pentru cinstirea ierarhului ortodox. Joi, postul de radio a renuntat la intreaga grila de programe si a transmis in direct slujba de inmormantare a Inalt Prea Sfintitului Antonie, oficiata in Catedrala Mitropolitana din Sibiu. Mitropolitul Antonie Plamadeala va fi inhumat vineri, la Manastirea „Brancoveanu” de la Sambata de Sus, judetul Brasov, lacas restaurat si refacut de ierarhul ortodox in timpul vietii. Mitropolitul ortodox al Ardealului s-a stins din viata, luni seara, dupa ce, in ultimii ani, starea sanatatii sale se inrautatise, ierarhul fiind imobilizat intr-un scaun cu rotile. In varsta de 79 de ani, ierarhul a fost timp de mai bine de 23 de ani Mitropolit al Ardealului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google