Expres

Scripcaru pune punctul pe „J”

  • logomytex.png
 

Prezentarea raportului sefului Directiei Generale a Finantelor Publice Brasov, Lucian Voinescu, privind nivelul incasarii taxelor si impozitelor, in sedinta Comitetului Consultativ Judetean de ieri, i-a permis primarului Brasovului George Scripcaru sa reia problema modului in care sunt impartiti banii din bugetul judetean. „Municipiul Brasov contribuie cu peste 80% din fondurile colectate la buget din judet si totusi, date fiind veniturile proprii de care dispunem, am renuntat in acest an la sumele care ne reveneau de la bugetul judetului. Tin insa sa ii avertizez pe sefii administratiei judetene ca incepand de anul viitor acest lucru nu se va mai repeta, pentru ca nu pot fi de acord cu modul in care sunt cheltuiti banii la Consiliul Judetean”, a declarat Scripcaru.
El a adaugat ca are in vedere sumele enorme cheltuite pentru deplasari „inutile” in strainatate ale consilierilor judeteni si functionarilor din cadrul CJ: „Cred ca le-a ramas doar Polul Nord nevizitat!! Nu cred ca cetatenii Brasovului sunt de acord sa finanteze acest tip de cheltuieli”.
Cancescu spune ca afirmatiile primarului sunt „rautacioase”
Referitor la acuzele primarului, presedintele Consiliului Judetean Brasov, Aristotel Cancescu, ne-a declarat ca este corect ca fiecare localitate sa primeasca bani in functie de o serie de criterii, cum ar fi numarul populatiei, si ca va sustine personal ca si Brasovul sa primeasca bani. Totusi el a catalogat afirmatiile lui Scripcaru ca fiind rautacioase: „Toate deplasarile externe au avut un scop clar definit si au avut un caracter oficial, realizandu-se la invitatia unor foruri centrale nationale sau a unor organizatii internationale. Nu putem sa izolam Brasovul, mai ales ca judetul nostru este membru al Asociatiei Regionale Europene (ARE). Trebuie sa intelegem ca acest for are intruniri trimestriale la care trebuie sa participam si noi”. Cum unele dintre cele mai contestate deplasari au fost cele in Japonia si India, Cancescu a mentionat ca actiunea de pe plaiurile nipone s-a derulat sub auspiciile Ministerului de Externe, „iar cea din India, organizata in parteneriat cu Agentia Romana pentru Investitii Straine, va fi incununata probabil de succes daca firma Mahindra & Mahindra va prelua uzina Tractorul”.
In plus, presedintele CJ a sustinut ca institutia pe care o conduce ocupa printre ultimele locuri in clasamentul forurilor similare din tara la capitolul cheltuieli, „dar ocupam in schimb primul loc la capitolul finantari internationale atrase”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google