Politic

In dezbatere – Disputele din Alianta „Dreptate si Adevar”

  • logomytex.png
 

Migratia politica intre cele doua partide, remanierea secretarilor de stat si ultimele declaratii ale presedintelui Traian Basescu au fost cateva dintre motivele disputelor dintre liberali si democrati la ultima sedinta a conducerii Aliantei. Cel mai vehement dintre liberali este vicepresedintele partidului, senatorul Puiu Hasoti, care le-a reprosat colegilor democrati declaratiile lui Basescu legate de sustinerea Monei Musca pentru sefia Camerei. Mai mult, vicepresedintele PNL s-a aratat deranjat si de faptul ca seful statului a vorbit despre Parlamentul unicameral. Desi democratii Emil Boc, Cezar Preda si Vasile Blaga au incercat sa-l linisteasca pe Hasoti, spunandu-i ca ei nu au nici o legatura cu declaratiile presedintelui, liberalul a continuat cu reprosurile. Acesta i-a avertizat ca protocolul dintre PNL si PD s-ar putea rupe daca lucrurile vor evolua intr-o asemenea directie. Subiectul remanierii secretarilor de stat a fost si el un nou prilej de disputa. Secretarul general al PD, Vasile Blaga, s-ar fi declarat nemultumit si ar fi cerut schimbarea unor secretari de stat ai PNL, iar liberalii au replicat, criticand activitatea secretarilor de stat democrati. In plus, surse din cadrul actualei puteri spun ca Ludovic Orban i-ar fi cerut lui Calin Popescu Tariceanu sa manifeste o atitudine mai ferma in relatia cu presedintele Basescu. (A.T.)

NICOLAE VLAD POPA,
SENATOR PNL:
„Exista suficiente persoane care nu concep ruptura Aliantei”
„Nu cred ca Alianta D.A. se va rupe, pentru ca exista suficiente persoane care nici nu concep o asemenea ruptura. Avem de dus povara guvernarii si trebuie sa ne facem datoria. E firesc ca in interiorul Aliantei si chiar in interiorul PNL sa existe pareri diferite. Important este ca deciziile luate sa fie respectate. E in interesul atat al PD, cat si al PNL ca imaginea Aliantei, dar si cea a Guvernului sa nu fie prejudiciata de gesturi politice pripite. Adversarul nostru este PSD, care e cunoscut ca urmasul partidului comunist si deci trebuie tratat ca atare. Interesul nostru trebuie sa fie doar acela de a ne respecta promisiunile facute pentru ca nivelul de viata al oamenilor sa creasca”. (A.T.)

ION GONTEA,
DEPUTAT PD:
„Nu este vorba despre motive serioase”
„Toate neintelegerile si diferentele de opinie vor fi transate in interiorul Aliantei. De exemplu, propunerea privind existenta unui Parlament Unicameral a dus la aparitia mai multor pareri. Insusi presedintele tarii, Traian Basescu, a sustinut ca se va face un referendum. Daca populatia este de acord, atunci noi ne vom supune. Nu cred ca este vorba despre motive serioase, care sa determine ruperea Aliantei D.A.. Sunt chestiuni legate de opinii diferite”.
(A.T.)

ATTILA KOVACS,
DEPUTAT UDMR:
„Sper ca Puterea sa depaseasca actualele neintelegeri”
„Nu cred ca aceste disensiuni vor conduce la destramarea Aliantei. Sper ca Puterea sa depaseasca actualele neintelegeri si in acest fel efectele asupra situatiei politice din tara sa fie nule”. (M.P.)

CONSTANTIN FAINA,
DEPUTAT PC:
„Ar trebui sa ne concentran eforturile pentru a asigura stabilitatea”
„Sper ca reprezentantii Aliantei D.A. sa gaseasca solutii la diferentele de opinii care au aparut intre cele doua partide componente. In acest moment ar trebui sa ne concentram eforturile pentru a asigura stabilitatea in tara si pentru a putea sa indeplinim conditiile necesare pentru ca in 2007 Romania sa devina membru al Uniunii Europene”. (M.P.)

CONSTANTIN NITA,
DEPUTAT PSD:
„Un menaj care se apropie de sfarsit”
„Este evident ca intre cele doua partide avem un menaj care se apropie de sfarsit. Discursul reprezentantilor celor doua partide, PNL si PD, demonstreaza diferente de opinii, atat la nivel national, cat si local, care vor conduce la ruperea Aliantei. Acest lucru poate conduce la alegeri anticipate sau poate se va gasi o alta structura de putere care sa preia conducerea, la care vor participa si partide care acum nu sunt in coalitia guvernamentala. Acest lucru este valabil si la nivel local. Si aici sunt diferente mari de opinie, chiar daca unele nu au fost facute publice prin presa. Noi speram ca aceste certuri sa se finalizeze cat mai repede si cat mai eficient”. (M.P.)

TITUS CORLATEAN,
DEPUTAT PSD:
„Vom ajunge intr-o criza politica grava”
„Noi am semnalat in repetate randuri faptul ca presiunile venite din partea presedintelui Traian Basescu vor conduce in timp la ruperea Aliantei. Este clar ca aceasta miscare politica se va produce, mai ales ca avem informatii potrivit carora ministrii PD urmeaza sa se retraga din Guvern. In plus, am asistat la sustinerea lui Basescu acordata Monei Musca pentru postul de presedinte al Camerei Deputatilor, cu toate ca el ar trebui sa fie impartial ca presedinte si ca aceasta problema era una interna a PNL. Toate aceste declaratii produc animozitate in cadrul Consiliului National al Aliantei, in care ar trebui sa se pledeze pentru stabilitate. Vom ajunge intr-o criza politica grava, care va fi produsa de presedinte si de cele doua partide, PNL si PD”. (M.P.)

CRISTIAN STANESCU,
DEPUTAT PRM:
„Exista sanse ca aceasta Coalitie sa se destrame”
„Exista toate sansele ca aceasta Coalitie sa se destrame in conditiile in care parerile de opinie ale celor doi copresedinti sunt divergente. Pana acum nu s-a facut nimic concret si au trecut aproape noua luni de cand sunt la guvernare. Se pare ca ei sunt mai mult interesati de a-si face campanie electorala si imagine decat de a se rezolva probleme stringente ale tarii”.
(A.T.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google