112

Din cauza neglijentei celor care au reabilitat reteaua de utilitati, – Strada Kollar Gustav arata ca dupa un razboi crancen

  • logomytex.png
 

Brasovenii care locuiesc pe strada Kollar Gustav, din cartierul Schei, traiesc de mai multi ani un adevarat cosmar. Strada cu pricina arata mai rau ca dupa un bombardament, iar gropile ivite la tot pasul le dau de furca locuitorilor, dar mai ales soferilor, care, cu greu, pot ajunge cu autoturismele la casele lor. Oamenii din zona au spus ca strada a ajuns in asemenea hal dupa ce s-au facut sapaturi pentru lucrarile de canalizare. Dupa ce strada a fost sparta pentru introducerea tevilor, nimeni nu s-a mai obosit sa o repare, astfel ca, in momentul de fata, aceasta arata mai rau ca o ulita dintr-un sat uitat de lume. Pamantul s-a lasat, formand pe alocuri santuri adanci de cateva zeci de centimetri, iar pietrisul care il acopera o ia la vale atunci cand ploua. Cine vrea sa iasa din casa, trebuie sa se inarmeze cu multa rabdare si, mai ales, cu incaltaminte solida.

Drum pentru sporturi extreme
Silvia si Anca Damian locuiesc de mai multi ani pe strada Kollar Gustav si spun ca aceasta are o asemenea „fata” de dinainte de 1989. „Primarul care a fost inainte de Revolutie ne-a promis in nenumarate randuri ca o va asfalta, insa am ramas cu promisiunile. Edilul de atunci chiar ne-a spus ca are banii pregatiti pentru executarea lucrarilor de reabilitare a strazii, insa am inteles ca banii au fost folositi in alte scopuri”, a precizat Silvia Damian. La infatisarea pe care o are strada cu pricina, aceasta poate fi folosita pentru practicarea unor sporturi extreme, iar cine ajunge la unul dintre capetele ei se poate considera un norocos. „In urma cu cativa ani, eu mi-am rupt un deget de la picior, iar o vecina si-a fracturat un picior, din cauza ca am alunecat pe pietris. Este foarte greu sa strabati strada, mai ales daca nu ai incaltaminte adecvata”, ne-a spus Anca Damian. Oamenii de acolo se simt ca intr-o pustietate. Din cauza aleii stricate, nimeni nu se incumeta sa urce drumul, astfel ca cei care domiciliaza in acel loc nu prea primesc vizite.

Cu papucii in plasa
Mai rau este, insa, ca pe strada Kollar Gustav masinile Ambulantei si ale pompierilor urca cu foarte mare greutate, iar soferii de taxi nici macar nu incearca sa ajunga la vreo adresa solicitata in zona. „Daca vrem un taxi, il chemam pe strada Dealul Spirii nr.12, loc care se afla la baza strazii noastre. Pana acolo noi suntem nevoiti sa mergem pe jos. Majoritatea taximetristilor stiu cum arata strada si de aceea refuza sa duca vreun client pana in fata casei. Toata lumea asteapta sau este lasata pe Dealul Spirii”, a declarat Silvia Damian. O problema grava se iveste atunci cand cineva care locuieste pe strada Kollar Gustav solicita o Ambulanta. „Acum cateva zile mi-a fost extrem de rau si am chemat Salvarea. A fost o adevarata incercare pentru sofer sa ajunga pana aici. A urcat cu spatele, pentru ca, daca ar fi mers normal, cu fata, nu ar fi avut nici o sansa. Nici macar nu avea loc unde sa intoarca”, a mentionat Anca Damian. La capatul strazii se afla o unitate spitaliceasca, iar parcurgerea drumului este pentru masinile Ambulantelor un adevarat act de curaj. Acum cativa ani, locuitorii si-au reparat singuri strada, punand bani, insa, dupa cateva luni, niste lucrari efectuate in zona au trimis pe apa sambetei munca oamenilor. „Dupa ce ca strada arata cum arata, aceasta este si in panta, iar, atunci cand ploua, suvoaie de apa amestecate cu pietre si pamant curg la vale, maturand tot”, a mai spus Anca Damian.
Cand are loc vreun eveniment, de regula vreo nunta, locuitorii din zona traiesc adevarate drame. „Pana jos, la capatul strazii, incaltamintea se rupe, iar hainele se prafuiesc. Tocmai de aceea mergem dupa noi cu doua perechi de papuci: unii rai, cu care parcurgem strada, si altii buni, in plasa, cu care ne incaltam dupa ce am strabatut drumul si am ajuns jos, in «Dealul Spirii». Nu doar noi recurgem la asemenea metode si acestea nu se aplica doar in cazul vreunei nunti. Asistentele care urca la spital au si ele papuci in plase, pe care si-i pun cand ajung in unitatea sanitara”, a explicat Silvia Damian.
Oamenii au spus ca au facut nenumarate demersuri, depunand cereri peste cereri la Primarie pentru asfaltarea strazii. Intr-una dintre ele, totusi, municipalitatea i-a informat ca nu dispune de banii necesari pentru efectuarea unor asemenea lucrari de reparatii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google