Ocolul Silvic Sacele a acceptat, in sfarsit, retrocedarea a 7.300 ha de padure

Acesta decizie a fost luata dupa ce subprefectul Szakal Andras i-a amenintat pe reprezentantii acestei institutii ca ii va sanctiona
Reprezentantii Primariei Sacele au reusit sa ajunga la o intelegere cu cei ai Ocolului Silvic din acest municipiu. Potrivit declaratiilor viceprimarului municipiului Sacele, Andrei Ionas, in sedinta de marti a Comisiei judetene de fond funciar, a fost convenita preluarea in patrimoniul municipiului a 7.300 ha de padure. Suprafata reprezinta aproximativ 80% din perimetrul total la care ar avea dreptul municipalitatea saceleana, de 11.300 ha. „Pentru restul de teren ni s-a cerut sa aducem acte doveditoare, care mai necesita ceva timp pana sunt scoase de la arhive”, a spus viceprimarul din Sacele. Ionas
ne-a explicat ca imediat ce vor fi emise titlurile de proprietate, administratia saceleana va elabora o organigrama pentru constituirea unui ocol silvic propriu, in subordinea Primariei. „Ocolul va functiona dupa acelasi principiu ca Regia Autonoma de Gospodarire Comunala si Prestari Servicii. Preluarea in patrimoniu a padurilor este un lucru foarte important, mai ales ca toate incasarile din exploatarea masei lemnoase vor intra in bugetul municipalitatii si nu se vor mai duce in alte parti”, a mai spus viceprimarul.
Reamintim ca aceste terenuri fac parte din patrimoniul Institutului de Cercetare si Amenajari Silvice (ICAS), care initial au fost exceptate de la a fi retrocedate fostilor proprietari. In urma demersurilor subprefectului Szakal Andras, in textul noului pachet de legi privind regimul proprietatii a fost inclusa prevederea potrivit careia si aceste suprafete se pot intoarce in patrimoniul localitatilor. Cu toate acestea, in momentul in care s-a incercat validarea titlului de proprietate, reprezentantul Ocolului Silvic Sacele, subordonat ICAS, a refuzat sa semneze documentatia, ceea ce l-a determinat pe subprefect sa il ameninte ca il va amenda pentru obstructionarea aplicarii legislatiei fondului funciar.
(M.O. & R.R.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




