Doi dintre martorii propusi in apararea lui Diaconescu vor fi cercetati pentru marturie mincinoasa

Angela Ionita si fratele acesteia, Florian, in varsta de 19 ani, care au depus marturii considerate mincinoase vor fi cercetati penal. In cadrul sedintei de judecata desfasurata in urma cu doua zile, cand, alaturi de Alexandru Diaconescu (foto), au fost audiati inca sase martori, procurorul de sedinta s-a sesizat din oficiu in momentul in care cei doi au dat declaratii total diferite fata de cele din cadrul urmaririi penale. Atat martora, cat si fratele acesteia au indicat, initial, anchetatorilor ca nu s-au intalnit cu inculpatul in seara de 6 decembrie 2004, pentru ca ulterior sa sustina ca acesta a fost cu ei intr-un bar. Aparatorul ales al inculpatului ne-a precizat ca incidentul se datoreaza emotivitatii celor doua persoane, care au facut fata cu greu situatiei de a fi audiati in fata instantei. Dupa aceasta sesizare, celor doi urmeaza sa li se intocmeasca acte premergatoare urmaririi penale, sub acuzatia de marturie mincinoasa. Fapta este prevazuta de Codul Penal, iar, daca vor fi gasiti vinovati, respectivii risca o pedeapsa cu inchisoarea de la 1 la 5 ani. Reamintim ca Alexandru Diaconescu este banuit ca le-a ucis, anul trecut, chiar in ziua de Mos Nicolae, pe cele doua angajate ale Farmaciei „Thea”, din Brasov. Anchetatorii l-au arestat la numai cateva zile de la comiterea dublului asasinat, ei gasind urme stiintifice la fata locului crimei, ce ar indica faptul ca Diaconecu e criminalul. Tanarul este cercetat sub aspectul savarsirii infractiunii de omor deosebit de grav si talharie.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




