Autonomia secuilor – conditia aderarii Romaniei la UE

Aceasta este solicitarea adresata parlamentului Ungar de catre Jozsef Csapo, liderul Consiliului National
Parlamentul ungar ar trebui sa aprobe Tratatul aderarii Romaniei la UE doar daca Bucurestiul acorda autonomie teritoriala secuilor si autonomie individuala etnicilor maghiari, a declarat liderul Consiliului National Secuiesc, Jozsef Csapo. El a transmis, sambata, o scrisoare deschisa adresata parlamentarilor ungari. Jozsef I. Csapo le-a reamintit parlamentarilor ungari ca au datoria constitutionala de a da dovada de responsabilitate fata de etnicii maghiari din alte tari. El a subliniat ca Parlamentul European a declarat in raportul sau din 13 aprilie privitor la aderarea Romaniei la UE ca aceasta tara trebuie sa adopte masuri speciale pentru protejarea comunitatii maghiare din Transilvania si pentru respectarea principiilor guvernarii locale si ale subsidiaritatii. Tinutul Secuiesc din centrul Romaniei este locuit in proportie de 76 la suta de etnici maghiari, a spus Csapo, precizand ca in intreaga Romanie traiesc peste 1,5 milioane de maghiari, majoritatea in Transilvania. „Am solicitat UE si Parlamentului European ca Romania sa nu fie primita in organizatie atat timp cat nu garanteaza autonomia pentru Tinutul Secuiesc”, a explicat liderul CNS. Parlamentarii ungari au inceput saptamana trecuta discutiile pe marginea rezolutiei referitoare la Tratatul de aderare a Romaniei la UE.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




