Politic

In dezbatere – Disputele din coalitia guvernamentala

  • logomytex.png
 

Relatam in cursul saptamanii trecute ca disputele dintre democrati si liberali incep sa se acutizeze. Din ce in ce mai des reprezentantii celor doua partide ies in presa cu declaratii contradictorii, care atesta faptul ca nu exista un consens in ceea ce priveste proiectele politice ce urmeaza sa fie sustinute pe viitor. Astfel, daca presedintele Traian Basescu declara ca viitorul Parlament al Romaniei ar trebui sa fie unicameral, liberalii contesta desfiintarea unor institutii care deja au o traditie de decenii in tara noastra. Demersul presedintelui a starnit si protestele conservatorilor, care au tinut sa isi aroge paternitatea acestei idei, sustinand ca au depus deja un proiect de lege privind votul uninominal. In plus, nu au fost date inca uitarii iesirile ministrilor membri ai celor doua partide, printre care si ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, care cu ocazia schimbarii unor secretari de stat s-au acuzat reciproc de incompetenta. Tensiunile au culminat la finele acestei saptamani, cand la convocarea premierului Tariceanu, ministrii democrati nu au raspuns apelului, invocand diferite alte sarcini. Nici producerea inundatiilor din ultimele zile nu au adus consens in Alianta, presedintele Basescu convocand o noua sedinta a Comitetului pentru Situatii de Criza, dupa ce premierul avusese un demers similar in cursul aceleiasi zile. Faptul ca aceasta dezbatere a avut loc in lipsa primului-ministru, care plecase peste hotare, a trezit suspiciuni privind o eventuala disputa intre cei doi. Nici la Brasov relatiile nu sunt mai cordiale, chiar daca presedintii celor doua filiale, Aristotel Cancescu (PNL) si George Scripcaru (PD), s-au ferit sa declare public acest lucru. Conflictul mocnit a iesit la iveala atunci cand in presa a aparut o adresa „de uz intern” transmisa de Cancescu conducerii centrale PNL, in care il acuza pe primarul Brasovului ca „vrea sa fie singurul gospodar din judet”. Acest demers a fost facut la numai cateva ore dupa ce presedintele CJ pledase in fata ziaristilor pentru stabilirea „armoniei” intre administratia judeteana si cea locala. Va prezentam in randurile urmatoare declaratiile principalilor oameni politici brasoveni, precum si ale reprezentantilor societatii civile, cu privire la modul in care aceste disensiuni permanente afecteaza situatia din tara noastra. (M.P.)

NICOLAE VLAD POPA, SENATOR PNL:
„Avem de dus povara guvernarii”
„Nu cred ca Alianta D.A. se va rupe, pentru ca exista suficiente persoane care nici nu concep o asemenea ruptura. Avem de dus povara guvernarii si trebuie sa ne facem datoria. E firesc ca in interiorul Aliantei si chiar in interiorul PNL sa existe pareri diferite. Important este ca deciziile luate sa fie respectate. E in interesul atat al PD, cat si al PNL ca imaginea Aliantei, dar si cea a Guvernului sa nu fie prejudiciata de gesturi politice pripite. Adversarul nostru este PSD, care e cunoscut ca urmasul partidului comunist si deci trebuie tratat ca atare. Interesul nostru trebuie sa fie doar acela de a ne respecta promisiunile facute pentru ca nivelul de viata al oamenilor sa creasca”. (A.T.)

ION GONTEA, DEPUTAT PD:
„Nu este vorba despre
motive serioase”
„Toate neintelegerile si diferentele de opinie vor fi transate in interiorul Aliantei. De exemplu, propunerea privind existenta unui Parlament unicameral a dus la aparitia mai multor pareri. Insusi presedintele tarii, Traian Basescu, a sustinut ca se va face un referendum”. (A.T.)

ATTILA KOVACS, DEPUTAT UDMR:
„Sper ca Puterea sa depaseasca actualele neintelegeri”
„Nu cred ca aceste disensiuni vor conduce la destramarea Aliantei. Sper ca Puterea sa depaseasca actualele neintelegeri si in acest fel efectele asupra situatiei politice din tara sa fie nule”. (M.P.)

CONSTANTIN FAINA, DEPUTAT PC:
„Ar trebui sa ne concentram eforturile pentru a asigura stabilitatea”
„Sper ca reprezentantii Aliantei D.A. sa gaseasca solutii la diferentele de opinii care au aparut intre cele doua partide componente. In acest moment ar trebui sa ne concentram eforturile pentru a asigura stabilitatea in tara si pentru a putea sa indeplinim conditiile necesare pentru ca in 2007 Romania sa devina membru al Uniunii Europene. Potrivit ultimelor declaratii ale raportorilor europeni, Romania se afla pe un trend pozitiv si exista sanse ca termenul de 1 ianuarie 2007 sa fie respectat, asa ca nu trebuie sa ratam acest moment”. (M.P.)

CONSTANTIN NITA, DEPUTAT PSD:
„Este clar ca asistam la
sfarsitul acestei aliante politice”
„Si in aceasta saptamana disputele dintre cele doua partide membre ale Aliantei au fost extrem de vizibile, mai ales ca la convocarea premierului Tariceanu singurii ministri care au lipsit au fost cei de la PD. Acesta ar trebui sa fie un fenomen ingrijorator pentru cei care sustin PNL-PD. Este clar ca asistam la sfarsitul acestei aliante politice!”. (M.P.)

OTILIAN NEAGOE, SENATOR PSD:
„Stabilitatea politica din Romania a devenit ingrijorarea numarul 1 la UE”
„Pentru cele doua partide care compun Alianta PNL-PD sunt de notorietate de acum neintelegerile care devin tot mai acute de la o saptamana la alta. Este clar ca avem de a face cu un conflict intre cei doi exponenti ai celor doua partide, Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu. Interesele sunt diferite si de aici aceasta agitatie permanenta in interiorul Aliantei. Mai concret, Traian Basescu doreste ca in 2009 data alegerilor prezidentiale sa coincida cu cea a alegerilor parlamentare, pentru a evita competitia personalitatilor care l-ar dezavantaja si atunci prefera sa fie acompaniat de harmalaia specifica a alegerilor parlamentare. Calin Popescu Tariceanu isi da seama ca i se intinde o capcana, ca sub acest pretext se ascunde si o reasezare a indicilor in cadrul Aliantei. Pana acum acesti indici electorali erau favorabili PNL. Acum, dupa diverse sondaje de opinie, Traian Basescu este asezat in topul personalitatilor politice si este evident ca PD are un avantaj si s-ar dori ca democratii sa preia conducerea, iar PNL sa fie subaltern. PD doreste sa fie un partid prezidential, unul popular romanesc. Este vorba si de un anumit cinism. Parca se doreste si desfiintarea celorlalte partide politice si instaurarea unei dictaturi politice. De aici si sicanele aduse celorlalte institutii publice… Parlamentul este denigrat, Guvernul este denigrat… Stabilitatea politica, candva punctul nostru tare, a devenit de fapt ingrijorarea numarul 1 la UE. Ar fi timpul ca cei care si-au asumat puterea sa realizeze ce responsabilitate au si sa lase aceasta demagogie care pune in pericol principiile democratice din Romania”. (M.P.)

LUANA POPA, PRESEDINTELE ASOCIATIEI FEMEILOR DE AFACERI SI A FEMEILOR CONDUCATOARE DE INTREPRINDERI (AFAFCI):
„Clasa politica ar trebui sa puna pe primul plan binele comunitatii”
„Clasa politica ar trebui sa renunte la neintelegeri si sa puna pe primul plan binele comunitatii. Discordia dintre partide nu este deloc constructiva in ceea ce priveste elaborarea strategiei de dezvoltare economica a tarii, precum si demersurile de integrare in Uniunea Europeana (UE). Mai mult, faptul ca alesii nostri pun mai presus de toate orgoliile politice intareste parerea opiniei publice ca ei nu sunt tocmai cei pe care i-a vrut la putere”.
(M.O.)

CRISTIAN STANESCU, DEPUTAT PRM:
„Exista sanse ca aceasta coalitie
sa se destrame”
„Exista toate sansele ca aceasta coalitie sa se destrame in conditiile in care parerile celor doi co-presedinti sunt divergente. Pana acum nu s-a facut nimic concret si au trecut aproape noua luni de cand sunt la guvernare. Se pare ca ei sunt mai mult interesati de a-si face campanie electorala si imagine decat de a se rezolva probleme stringente ale tarii”.
(A.T.)

GHEORGHE APOSTU, PRESEDINTELE FILIALEI BRASOV A BLOCULUI NATIONAL SINDICAL:
„Ar trebui sa lase disputele si sa se ocupe de guvernarea tarii”
„Disensiunile politice afecteaza cu siguranta intreaga societate, mai ales ca ne confruntam cu aceste calamitati. Ar trebui sa lase disputele si sa se ocupe de guvernarea tarii. Este exact ca in zicala «Tara arde si baba se piaptana». Ne-am saturat sa vedem «teatru» politic la televizor. Este normal sa fie disensiuni politice, dar acestea trebuie sa ramana in viata politica, sa n-o afecteze si pe cea sociala. In prezent, in situatia in care se afla tara, toate partidele ar trebui sa-si dea mana si sa caute solutii pentru a rezolva aceste probleme”.
(I.D.)

GHEORGHE MANEA, PRESEDINTELE FILIALEI LOCALE A CONFEDERATIEI CNSLR-FRATIA:
„Disensiunile politice afecteaza intreaga populatie a Romaniei”
„La ora actuala, ne-am intors in trecut, in perioada 1996-2000, cand a fost exact aceeasi situatie. Tara are destule probleme cu integrarea in Uniunea Europeana si cu aceste calamitati care au afectat sute de mii de oameni. Guvernantii in loc sa se gandeasca la aceste lucruri, fac tot felul de regulamente prin Parlament. Ar trebui sa caute in primul rand solutii pentru a redresa economia. Aceste disensiuni politice afecteaza intreaga populatie a Romaniei. Oricum, ei fac tot ce vor, nu tin cont si de parerea altora. Poate pana la urma se vor lamuri si romanii ca trebuie sa fie foarte atenti cui dau votul”. (I.D.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google