Sport

Editorial – Putere prin orice mijloace

  • logomytex.png
 

In acest peisaj lacustru de toamna, fotbalul romanesc este macinat de lupte intestine la nivel inalt, pentru preluarea fraielor puterii. Actualii mamuti, Mircea Sandu si Mitica Dragomir, se lasa greu dati deoparte de la svaiterul hranitor, in ciuda imaginii facute tandari de scandalurile ce au inundat un sport bolnav, inecat in datorii si mitocanesti interese personale.
Gica Popescu si-a aruncat cu pompa mantaua de impresar si, desi n-o spune inca, strategic, asteapta surazator, increzator, Adunarea Generala de alegeri a Federatiei Romane de Fotbal, programata spre finele anului. Pentru a impaca si capra, si varza, astupand gura sloboda si radicala a presei de specialitate, se aude ca „Nasu’” a urzit un plan de reconciliere, in care se vede drept presedinte onorific, mai mult ambasador pe la FIFA si UEFA inaintea trecerii molcome in rezerva, in vreme ce „Baciul” ar deveni numarul 1 executiv. Un chirurg imaculat ce ar starpi din radacini raul purulent si perpetuu. Dar daca, miraculos, „Piti” bate in Finlanda, Cehia se impotmoleste precum tiganul, iar „tricolorii” sunt propulsati spre baraj si de acolo… Atunci, evident, datele problemei se vor schimba categoric, urmand sa asistam siderati la un congres tipic ceausist, cu aplauze, ode pentru eternii conducatori, conducatorasi, sefi de sala si ospatari, mult iubiti si stimati.
Mai nou, un alt scenariu prevede ca dom’ „Corleone”, obosit de atatea dezbateri parlamentare, afaceri imobiliare ori activitati administrativ gospodaresti la „Crystal Palace” si in batatura coanei Vica, sa-i predea stafeta, pasnic, lui Ionut Lupescu, sindicalistul devenindu-i chiar simpatic de la un timp incoace. Chiar sa-l vezi, curand, pe „Kaiser” staroste peste Divizia A, remediind si coordonand nemteste un mecanism tocit de intelegeri meschine si prietenii falimentare, caruia chiar el i-a cazut victima, nefiind obisnuit sa respire aerul tare de langa Tampa si sa aprecieze cum se cuvine „plusvaloarea”.
Nici Popescu, nici Lupescu, nici Ionescu, nici „X”-ulescu, nimeni, cu exceptia lui Abramovici (el, insa, e la Chelsea, caci Londra nu-i Bucuresti) si a lui Bill Gates filantrop, n-ar putea urni din mocirla caruta hodorogita a acestei discipline fara un atent si transparent sprijin politic, necesar, in primul rand, modernizarii si dezvoltarii infrastructurii aflate pe butuci. Iar ploaia continua sa cada torential, pentru ca guvernul, prin vocea premierului, a decretat ca sportul nu se afla intre primele 10 prioritati ale sale. Si nimeni n-a revenit asupra deciziei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google