„Diagnostic” – Astazi se decide soarta directorului de la Spitalul Judetean

Consiliul de Administratie al Directiei de Sanatate Publica ar putea propune demiterea dr. Dan Grigorescu
Dr. Dan Grigorescu, directorul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta, va afla astazi la ce concluzii a ajuns si comisia de ancheta a Directiei de Sanatate Publica (DSP) – in urma acuzatiilor pe care i le-au adus saptamanile trecute angajatii unitatii sanitare – dar si in ce mod va fi sanctionat. Raportul comisiei, dar si propunerile de sanctionare vor fi prezentate Consiliului de Administratie al DSP Brasov, care la randul sau le va inainta CA-ului unitatii sanitare, singurul in masura sa ia si sa aplice deciziile punitive. Desi s-a ferit sa prezinte concluziile la care a ajuns, prevalandu-se de faptul ca sedinta CA va avea loc abia astazi, presedintele comisiei de ancheta, dr. Corina Crina Filoti, directorul adjunct al DSP, nu ascunde faptul ca raportul pe care il va prezenta este unul foarte critic, deci ar putea duce la demiterea dr. Grigorescu. „Eu am elaborat doar raportul de management, urmeaza sa fie completat cu raportul economic si juridic, astfel incat sa se poata lua o decizie in deplina cunostinta de cauza”, a precizat dr. Filoti. Angajatii Judeteanului reclamau „maniera inoportuna si defectuoasa” in care intelege sa conduca spitalul dr. Dan Grigorescu. Mai mult, dr. Iosif Samota, seful Sectiei de Ortopedie din cadrul spitalului, l-a reclamat chiar si la Parchet pe doctorul Grigorescu, pentru o serie de „ilegalitati”, dupa cum sustine acesta. Conform declaratiilor facute de dr. Samota, actualul director ar fi comis o serie de abateri, referitoare la regulamentul de organizare si functionare al spitalului, licitatii de sinteza si de proteze facute ilegal. De altfel, intr-un comunicat de presa de acum trei saptamani, DSP Brasov l-a declarat vinovat pe dr. Grigorescu pentru o parte din „capetele de acuzare”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




