112

Consiliul de Judecata al Inspectoratului General al Jandarmeriei a decis revocarea din functie a maiorului Sorin Papurica

  • logomytex.png
 

Actualul prim-adjunct al inspectorului sef al Inspectoratului de Jandarmi Judetean poate contesta aceasta hotarare
Maiorul Sorin Papurica, cel care in prezent indeplineste functia de prim-adjunct al inspectorului sef al Inspectoratului de Jandarmi Judetean (IJJ), a fost audiat, vineri, in cazarma de la Baneasa, de Consiliul de Judecata al Inspectoratului General al Jandarmeriei. Ofiterul a trebuit sa raspunda acuzatiilor de „depasirea competentelor pe linia indeplinirii misiunilor de ordine publica, abuz de autoritate si adresarea unor cuvinte ofensatoare”. Aceste acuze au venit in urma unor controale efectuate de o comisie de la nivelul Corpului de Control al Ministerului Administratiei si Internelor, care s-a aflat in urma cu cateva saptamani la Brasov. Maiorul Papurica a trebuit sa faca si cateva precizari in legatura cu alte acuze, formulate de militarii pe care i-a avut in subordine in perioada cat a fost comandant al Gruparii de Mobile Jandarmi, functie preluata o data cu trecerea in rezerva, pe motive medicale, a col. Vasile Salagean.
Mai multi ofiteri l-au reclamat superiorilor pe maiorul Papurica pentru actiuni care au condus la „lezarea autoritatii, onoarei si demnitatii militarilor din subordine”. Dupa ce au ascultat cele declarate de maiorul Papurica, precum si spusele celor care il acuzau de grave abateri, membrii Consiliului de Judecata au dispus revocarea numirii acestuia in functia de prim-adjunct al inspectorului sef al Inspectoratului de Jandarmi Judetean Brasov. Decizia acestui for poate fi insa contestata de militar.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google