Directorul Spitalului Judetean contraataca

Dr. Dan Grigorescu, directorul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Brasov, a afirmat ieri intr-o conferinta de presa ca respinge ca „neintemeiata si abuziva” propunerea Directiei de Sanatate Publica (DSP) Brasov de revocare a sa din functia de director general al unitatii sanitare. „Pana la ora actuala, nu mi s-a adus la cunostinta decizia de revocare, am aflat doar din presa, dar cred ca are grave vicii de fond. Activitatea comisiei de ancheta a DSP Brasov a fost condusa defectuos de dr. Crina Filoti, despre care exista informatii ca, pe langa faptul ca ocupa ilegal functia de director adjunct al DSP, nu are nici pregatirea necesara pentru a analiza activitatea manageriala din sistemul de sanatate publica. De altfel, nici unul din ceilalti membri ai comisiei nu are pregatire de specialitate in managementul sanitar. Pentru a ocupa functia de director adjunct, conditia minimala este sa fii medic specialist si am informatii ca dansa este doar medic de medicina generala”, sustine Dan Grigorescu.
DSP si CASJ il acuza de „abateri repetate” in serviciu
Consiliul de Administratie al DSP Brasov a decis, miercurea trecuta, cu opt voturi pro si trei abtineri, sa propuna CA al Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Brasov revocarea din functia de director general a dr. Dan Grigorescu, pentru „abateri repetate” in serviciu. Propunerea a avut la baza un raport al comisiei de ancheta, ce a verificat detaliat activitatea dr. Dan Grigorescu, din punct de vedere managerial, economic si juridic, pornind de la o serie de sesizari ale angajatilor spitalului. Inca din 9 septembrie, in urma altei sedinte de CA, conducerea DSP Brasov afirma: „cu privire la intarzierea achizitiei endoprotezelor pentru derularea Subprogramului 2.9 (preventia in traumatologie si ortopedie), vina apartine in mare masura directorului general, care a ales, ca in luna ianuarie 2005, cand a intarziat plata salariilor personalului din subordine prin interventia nelegala in faza de plata, sa se implice in actiuni pe care nu le are prevazute in atributiile din fisa postului (specificarea felului de proteze ce trebuiesc achizitionate, caracteristicilor tehnice ale acestora etc.). In felul acesta, prin actiunile intreprinse, a repetat in mare parte aceleasi actiuni ineficiente efectuate si in cursul anului 2004, cu ocazia unei achizitii similare pentru care i s-au facut recomandari la calea legala care trebuia urmata”. De asemenea, dr. Grigorescu i s-a reprosat intarzierea salariala din ianuarie care a dus la o greva spontana, ca si refuzul de a reduce posturile vacante din spital, asa cum a decis Ministerul Sanatatii. Unii angajati au acuzat, la randul lor, „maniera dictatoriala”, lipsa de comunicare si de transparenta a directorului general. La aceeasi concluzie, ca dr. Grigorescu a gresit „inacceptabil” cand s-a implicat in licitatia pentru programul de protezare, a ajuns si CA-ul Casei Judetene de Asigurari de Sanatate, care gestioneaza banii pentru acest program national.
Dr. Grigorescu spune ca unele probe au fost omise
Totusi, dr. Grigorescu sustine ca acea comisie de ancheta a DSP a omis sa ia in considerare probele care dovedesc ca toate etapele achizitiei de proteze au fost parcurse numai dupa informarea celor in drept si numai dupa obtinerea tuturor aprobarilor necesare. „Probele existente mai dovedesc si ca principalul obiectiv urmarit de mine in desfasurarea licitatiei a fost utilizarea eficienta a banilor publici, cu asigurarea transparentei si neutralitatii. De asemenea, comisia nu a tinut seama de probele care il indica pe dr. Iosif Samota ca unic factor determinant al intarzierii licitatiei. Prin incalcarea cu rea-vointa a obligatiilor legale si neindeplinirea atributiilor de serviciu, el a boicotat intentionat inca de la inceput derularea achizitiei, fiind adevaratul si singurul vinovat de aceasta intarziere”, precizeaza dr. Grigorescu. Acesta afirma ca dr. Samota, coordonatorul in plan judetean al programului, nu a inclus din timp, mai precis din 2004, in planul de achizitii, aceste proteze, a intarziat elaborarea caietului de sarcini, iar cand i s-a cerut de catre directorul general sa faca unele modificari, a refuzat si a anuntat ca intra in concediu medical pe termen nelimitat. Astfel isi justifica dr. Grigoriu faptul ca a cerut de la coordonatorul programului national documentatia pentru caietul de sarcini, pe care a adaptat-o, si a programat licitatia pentru 9 septembrie, acuzand Ministerul Sanatatii ca a plecat urechea la sesizarea dr. Samota si a suspendat licitatia.
„Am bani pentru 2.000 de pacienti, dar tratez 4.000 lunar”
Dan Grigorescu a mai afirmat ca „DSP invoca in mod fals motivul abaterilor mele repetate pentru a justifica gravitatea sanctiunii propuse”, sustinand ca raportul de audit pe 2004, privind aceeasi achizitie pentru proteze, l-a absolvit de orice implicare abuziva sau nelegala. Directorul crede ca a devenit „incomod” pentru DSP si CASJ, din cauza cererilor pe care le-a facut catre aceste institutii pentru a se acorda importanta cuvenita Spitalului Clinic Judetean de Urgenta.
„Sunt medic primar, doctor in medicina, sef de lucrari la Facultatea de Medicina, am masterat in managementul sanitar, m-am dedicat activitatii administrative, cerand suspendarea de la catedra si renuntand si la pacienti, pentru a conduce cat mai bine spitalul. Si cand am cerut Casei sa imi spuna ce strategie sa aplic pentru ca pe ultimele patru luni am 50% din fonduri, adica am bani pentru 2.000 de pacienti lunar, in timp ce trebuie sa tratez 4.000, nu am primit nici un raspuns. La solicitarea adresata DSP, de reorganizare a unor sectii, practic de optimizare a activitatii, nu am primit raspuns de cinci luni, iar la cea de suplimentare a farmacistilor, fiindca sunt doua persoane pentru sase farmacii, mi s-au pretins scuze”, a mai spus dr. Grigorescu.
„Refuz sa ma balacaresc prin presa cu dr. Grigorescu”
In timp ce dr. Crina Filoti, directorul adjunct al DSP. a refuzat sa comenteze oricare dintre acuzatiile aduse ei sau institutiei, dr. Alexandru Grigoriu, directorul executiv al DSP, aflat la Bucuresti, ne-a facut, telefonic cateva precizari: „Daca nu ar fi ocupat legal postul dr. Filoti, i s-ar fi respins dosarul pentru concurs la Agentia Nationala a Functionarilor Publici, unde au fost si reprezentanti ai Ministerului Sanatatii. Daca este director pentru managementul asistentei medicale, inseamna ca are competenta necesara. In ceea ce priveste abaterile repetate, este vorba de intarzierea salariala din ianuarie si nu numai. In plus, acelasi auditor care l-a absolvit partial de vina in 2004 pe dr. Grigorescu, l-a incriminat acum. Nu suntem obligati sa comunicam decizia de revocare decat CA-ului. Dr. Grigorescu poate sa spune ce doreste, m-am saturat sa raspund la aberatiile lui”. In timp ce directorul Judeteanului sustine ca va utiliza orice masura legala pentru a-si apara imaginea, seful DSP a declarat ca refuza sa se mai „balacareasca prin presa cu dr. Grigorescu”, mentionand totusi ca directiile de sanatate publica se vor restructura, ca raspuns la concluziile directorului de la Judetean privind motivele „reale” ale demersurilor DSP: „…fiind constant influentata in privinta mea in perioada post-electorala, conducerea DSP Brasov nu a urmarit prin aceasta decizie decat sa-si conserve functia, acreditand si institutional ideea privind necesitatea demiterii mele, lansata public in ultimele luni de reprezentanti ai sferei locale a puterii. Daca principiul «Dreptate si Adevar» nu se aplica nici in situatia in care, in urma muncii epuizante a echipei manageriale, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Brasov a devenit in mai putin de trei ani, din spital falimentar, o institutie stabila si performanta la nivel national, atunci inseamna ca societatea din care facem parte va fi sufocata in curand de impostura, de nedreptate si neadevar”, a mai afirmat dr. Grigorescu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






