Aflat de mai bine de opt luni in arest preventiv, – Lucian Giurgiuveanu sustine ca dosarul in care e judecat pentru trafic de droguri este o inscenare

Mama lui a afirmat ca procurorii incearca fabricarea de noi probe, cu ajutorul unor detinuti introdusi peste noapte in celula cu fiul ei
Pe rolul Tribunalului Brasov a fost ieri un nou termen in dosarul in care Lucian Giurgiuveanu este acuzat de trafic de droguri de mare risc. Alaturi de el, au mai fost trimisi in judecata, pentru detinere de droguri, prin rechizitoriul intocmit de procurorii DICOT, inca doua persoane, un roman si un cetatean suedez, doar unul dintre acestia fiind prezent in sala de judecata. Giurgiuveanu, asa cum reiese din actele aflate la dosar, a fost surprins in flagrant, avand in masina personala o punga cu 100 de pastile de ecstasy.
Giurgiuveanu a punctat, si si-a mentinut punctul de vedere inca de la momentul inceperii urmaririi penale, ca toate aceste evenimente sunt rezultatul razbunarii unui individ cu relatii in structurile Politiei brasovene, care ar fi pus la cale o inscenare prin care sa fie arestat. In cadrul aceleiasi cauze, in care sunt coinculpati un roman si un suedez, prin depozitiile unora dintre martorii propusi, se pare ca au fost deconspirate identitatile martorilor protejati „Samo” si „Cristi”. Acestia sunt din cercul de prieteni al celor trei inculpati. Mai mult, despre unul dintre ei exista indicii ca nu ar fi strain de traficul de droguri. Prietena inculpatului roman a afirmat ca anumite comportamente ale unuia dintre cei doi au tradat ca ar fi amestecat in povestea cu flagrantul, astfel incat este posibil ca unul dintre martorii protejati sa fie cel care l-a pus la cale. Cu toata opozitia procurorului de sedinta, judecatorul a admis la dosar, ca probe, fotografii in care se afla, dupa cum sustin avocatii inculpatilor, martorii cu identitate protejata. In plus, unul dintre cei doi este citat ca martor in aceasta cauza. Respectivul, alaturi de alti doi martori, a lipsit la termenul de ieri. Presedinta completului de judecata a dispus citarea celor trei cu mandate de aducere, precum si o noua adresa catre DICOT Brasov, pentru a se trimite un raspuns la o noua solicitare a apararii, de a-i audia pe martorii cu identitate protejata. In plus, s-a dispus ca suedezul sa fie internat in Spitalul Clinc „Nicolae Obregia”, din Bucurestiu, pentru a fi supus, la Institutul de Medicina Legala „Mina Minovici”, unei expertize care sa se pronunte daca la data comiterii faptei, cand ar fi consumat substante psihotrope, avea sau nu discernamant. Completul de judecata a respins concluziile Serviciului de Medicina Legala Brasov ca fiind nerelevante. Lipsa celor trei martori a impus amanarea judecarii cauzei pentru data de 2 noiembrie a.c.. In ceea ce priveste mentinerea masurii arestarii preventive, presedinta completului de judecata urmeaza sa se pronunte, decizia fiind apoi comunicata inculpatului, la penitenciarul din Codlea.
Noi probe?
Mama si rudele inculpatului sustin ca dosarul acestuia este plin de neconcordante si se vede clar ca totul este o „facatura”. „Daca se sustine de catre Procuratura ca probele de la dosar sunt beton, atunci de ce a fost nevoie sa-i fie bagati «informatori» in celula? Unul dintre baietii cu care este inchis Liviu a fost vizitat de patru ori de un procuror de la DICOT, care i-a cerut sa depuna marturie ca a aflat de la fiul meu cum facea trafic de droguri. Mai mult, si mama acelui baiat a fost contactata de procurori, pentru ca fiul ei sa minta in instanta. Zilele trecute, Liviu mi-a mai spus ca a devenit coleg de celula cu martorul cheie din dosarul Diaconescu. Primul lui gand a fost sa ceara, la izolator, sa nu mai ia contact cu nimeni, sa nu-i mai poata inscena si altceva. Ce se incearca prin acestea? Singura concluzie care reiese este ca, pana in prezent, nu sunt probe pentru condamnarea lui Liviu. Sta de opt luni in arest, desi la ultimele termene nu s-a intamplat nimic, nu a fost audiat vreun martor sau sa se dispuna alte masuri pentru aflarea adevarului”, a incheiat mama lui Liviu Giurgiuveanu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




