Peste 7.000 de dascali si membri de sindicat au iesit in strada

Anamaria HOASCAR
Ziua Mondiala a Educatiei a debutat cu un miting de proportii in Bucuresti organizat de Federatia Educatiei Nationale (FEN). Peste 7.000 de lideri de sindicat, dascali si pensionari din toata tara s-au adunat in Piata Revolutiei din Bucuresti pentru a protesta vehement fata de situatia actuala din invatamantul romanesc. Profesorii sunt nemultumiti de starea actuala a scolilor romanesti si vor o finantare corespunzatoare a sistemului educational si acordarea statutului social pe care il merita cadrele didactice de toate gradele. Aflat printre protestanti liderul FEN din Brasov, Florin Dobrescu, ne-a declarat prin telefon cum s-a desfasurat actiunea de ieri. „Ne-am adunat in Piata Revolutiei peste 7.000 de participanti si ne-am intreptat in coloana catre Guvern pentru a depune pe masa primului ministru lista cu revendicarile. Mitingul a inceput cu momentul inmormantarii invatamantului romanesc. Pentru a-l reinvia avem nevoie de finantarea statutului personalului didactic si nedidactic, accesul la formele de invatamant moderne, texe pentru carti de specialitate. Solicitam un salariu minim de 250 de euro pentru a putea face fata preturilor europene care ne-au invadat piata, cerem conditii si sanse egale pentru elevi si dascali si instruirea lor”. Totodata, liderii FEN si-au exprimat nemultumirea fata de hotararile Ministerului Educatiei cu privire la actele normative adoptate si a noului regulament care s-au facut fara a se lua in calcul nici una dintre observatiile si propunerile sindicatelor. In cazul in care actiunea de ieri nu va da „roade” dascalii promit alte actiuni de protest. „Prin strategia pe care am adoptat-o in cazul in care vom primi un raspuns nefavorabil din partea Guvernului vom declansa alte actiuni de protest, mergand chiar pana la greva generala”, ne-a mai declarat Florin Dobrescu. Sindicalistii solicita alocarea prin Legea bugetului de stat pe anul 2006 a unui procent de 6% din PIB de la bugetul de stat pentru invatamant, elaborarea proiectului Legii salarizarii in sistemul bugetar prin care salariile personalului din invatamant sa se dubleze.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




